Al Gore va participa la mitingurile electorale de la West Palm Beach şi de la Fort Lauderdale pentru a-i convinge pe susţinătorii lui Obama să voteze anticipat, a declarat şeful de campanie al democraţilor, Steve Schale.
"Nimeni nu ştie mai bine decât vicepreşedintele Al Gore că fiecare vot contează, în special în Florida", a declarat el.
Al Gore a pierdut cursa pentru Casa Albă ca urmare a deciziei Curţii Supreme de a opri renumărarea voturilor în statul Florida, George W. Bush câştigând la o diferenţă de 537 de voturi.