Al-Qaida îi avertizează pe tunisieni că Franţa şi SUA vor să impună "un agent" la conducerea ţării
Al-Qaida din Maghrebul islamic a salutat revolta din Tunisia, avertizându-i însă pe tunisieni asupra intenţiei Franţei şi Statelor Unite de a-l înlocui pe fostul preşedinte Ben Ali cu unul dintre agenţii lor, a anunţat centrul de urmărire a site-urilor islamiste SITE, citat de AFP.
"Revoluţia voastră (...) a fost un cutremur care a lovit tronul tiranului Ben Ali (...). Criminalul a fugit într-un mod foarte umilitor", se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Statele Unite "şi Franţa, împreună cu necredincioşii din Occident, nu vor accepta nici o schimbare care nu serveşte interesele lor în Tunisia, iar în acest moment, sunt ocupaţi să găsească un alt agent care să fie acceptabil pentru ei", conform comunicatului publicat joi de Al-Qaida din Maghrebul islamic (AQMI).
AQMI acuză Franţa că "l-a susţinut pe tiranul Ben Ali până în ultimul moment" şi i-a pus la dispoziţie "experienţa sa în materie de oprimare".
Franţa şi Statele Unite "vor juca acelaşi rol murdar în Tunisia şi în viitor, cel puţin dacă atacurile mujahedinilor (...) nu le opresc", adaugă gruparea teroristă.
Cu trei zile înainte de fuga din ţară a lui Ben Ali, ministrul francez de Externe, Michele Alliot-Marie a propus să pună la dispoziţia poliţiei tunisiene experienţa franceză pentru "reglementarea situaţiilor de securitate".
Guvernul francez a fost criticat dur pentru că a întârziat să condamne reprimarea manifestaţiilor şi să-şi exprime sprijinul pentru "revoluţia iasomiei", primele declaraţii în acest sens fiind făcute abia după înlăturarea regimului lui Ben Ali.
AQMI a criticat şi Arabia Saudită, care i-a oferit azil fostului preşedinte tunisian. "Cel care i-a oferit refugiu (...) este cel care se declară apărătorul celor două moschei sfinte", afirmă comunicatul, referindu-se la regele Abdallah al Arabiei Saudite. "Dacă ar fi avut în inima lui măcar un dram de dragoste pentru islam (...), nu ar fi acceptat să găzduiască un criminal pe acest pământ curat", afirmă gruparea teroristă.
Autorităţile saudite au afirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, că acceptă să-i acorde azil lui Ben Ali pentru a contribui la încetarea vărsării de sânge din Tunisia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului