„Pentru noi este foarte clar că în spatele acestora se află grupări teroriste – Al-Qaida şi aceste grupări care lucrează cu Al-Qaida”, le-a spus unor jurnalişti Ghenadi Gatilov, adjunctul ministrului rus de Externe.
Un dublu atentat sinucigaş la Damasc, comis săptămâna trecută, s-a soldat cu 55 de morţi şi 372 de răniţi, amplificând temeri că extremiştii profită de pe urma impasului din Siria, cu scopul de a provoca violenţe.
Apariţia reţelei teroriste Al-Qaida în contextul impasului dintre Guvernul sirian şi rebelii din opoziţie este un element foarte tulburător, care riscă să arunce Siria în violenţe, aşa cum a fost cazul în Irak, după invazia americană, potrivit unor analişti.
Gatilov, a cărui ţară se opune oricăror presiuni din partea Occidentului ca Moscova să îşi înăsprească poziţia faţă de Damasc, a adăugat că, în asemenea circumstanţe, este puţin probabil ca Guvernul şi opoziţia siriene să negocieze.
„Este dificil să se spună cum vor evolua lucrurile din acest punct. Pe termen scurt, perspectiva de a vedea părţile aşezându-se la masa negocierilor nu este vizibilă”, a subliniat Gatilov.