United24Media a publicat un clip video aniversar pe canalul său de Telegram.
Clipul cuprinde scene înfiorătoare cu bombardamentele ruseşti şi actele de genocid coordonate de regimul putinist împotriva Ucrainei, comparate chiar cu secvenţe din cel de-al Doilea Război Mondial.
Ceea ce se întâmplă în Ucraina din cauza agresiunii putiniste, susţine preşedintele Volodîmîr Zelenski, s-ar fi întâmplat în toată Europa anilor 2020, cum nu s-a mai văzut din anii 1940, când agresiunea hitleristă a provocat distrugeri pe tot continentul, încât că au trecut zeci de ani pentru reparaţii.
„În fiecare zi, eroii ucraineni îşi dau viaţa pentru a opri agresiunea rusă. Şi de aceea lumea are o obligaţie morală clară faţă de soldaţii noştri, faţă de toţi cei care se află în prezent în luptă şi care apără libertatea. Această datorie este de a restabili justiţia şi de a aduce statul terorist şi conducerea sa în faţa justiţiei. Şi va fi. Le mulţumesc tuturor partenerilor Ucrainei – fiecărui lider, fiecărui politician, fiecărei persoane publice a statelor care ajută – pentru că au înţeles preţul pe care poporul ucrainean îl plăteşte pentru libertatea lor şi a tuturor europenilor”, a transmis preşedintele Zelenski în discursul de vineri seară.
1.Începutul războiului: 1 septembrie 1939 – Adolf Hitler invadează vestul Poloniei/ 24 februarie 2022 – Vladimir Putin invadează Ucraina. După numerologie, ambele date coincid cu numărul 68 (1+9+19+39 =68/ 24+2+20+22 = 68)
2. Hitler anexează regiunea sudetă în 1938, şi apoi întreaga Cehoslovacie în 1939/ Vladimir Putin anexează Crimeea şi declanşează război separatist în Donbas în 2014, ca opt ani mai târziu să anexeze Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
3. Varşovia în 1945 vs Mariupol în 2022
4. Britanicii se adăpostesc în tunelurile Londrei în 1943 / Ucrainenii se adăpostesc în tunelurile Harkovului în 2022
5. Procesele de la Nürnberg dintre anii 1945-1946 în care sunt judecaţi germanii nazişti pentru crime de război/ Ucraina încearcă, cu ajutorul Occidentului, să-i aducă pe criminalii ruşi în faţa justiţiei internaţionale