Prima pagină » AH1N1 » Gripa A H1N1 provoacă al cincilea deces în Serbia

Gripa A H1N1 provoacă al cincilea deces în Serbia

Serbia a înregistrat al cincilea deces provocat de gripa A H1N1, iar 12 elevi din Macedonia au contractat acest virus.
Gripa A H1N1 provoacă al cincilea deces în Serbia
08 nov. 2009, 09:24, Știri externe

Un bărbat în vârstă, care fusese spitalizat în sudul Serbiei, a murit vineri de gripă A H1N1, a anunţat sâmbătă presa sârbă.

Numărul persoanelor infectate cu virusul pandemic se ridică la 244 în Serbia, potrivit presei, însă autorităţile medicale apreciază că numărul real al bolnavilor este mult mai mare.

În Macedonia, o ţară vecină, Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă primul caz de „infecţie în masă” cu virusul A H1N1, fiind vorba despre 12 elevi care au efectuat o deplasare în Turcia.

Starea lor este stabilă, a precizat ministerul macedonean.

Conform celor mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), publicate vineri, gripa A H1N1 a provocat cel puţin 6.071 de decese în lume, de la apariţia sa în urmă cu şapte luni.