Alegerea preşedintelui Statelor Unite, un proces complex

Fiecare dintre cele 50 de state îşi desemnează un număr de electori, care au rolul de a-l alege pe preşedinte.

Numărul electorilor alocaţi fiecărui stat coincide cu numărul de senatori şi reprezentanţi pe care statul respectiv îi trimite în Congres - respectiv cîte doi senatori şi un număr variabil de reprezentanţi, în funcţie de mărimea statului.

Acest număr este proporţional cu populaţia fiecărui stat, astfel încît Alaska are doar trei electori (corespunzători celor doi senatori şi singurului reprezentant), în timp ce California, statul cel mai populat, are 55 (doi senatori şi 53 de reprezentanţi). În total, există deci 538 de electori, corespunzători celor o sută de senatori şi 438 de reprezentanţi, care formează aşa-numitul Colegiu Electoral.

Voturile exprimate de alegători la urne sînt numărate separat de fiecare stat în parte, iar candidatul care întruneşte majoritatea simplă într-un stat primeşte toate mandatele de electori alocate statului respectiv, după principiul "învingătorul ia tot".

Doar două state, Maine şi Nebraska, fac excepţie de la această regulă. Aici, doar doi electori, corespunzînd numărului de mandate de senatori, merg automat în contul cîştigătorul majorităţii în scrutinul la nivel de stat, în timp ce mandatele electorale corespunzătoare reprezentanţilor în Cameră sînt atribuite distinct formaţiunii ieşite învingătoare în fiecare district al celor două state.

Una dintre consecinţele sistemului bazat pe Colegiul Electoral, considerat de mulţi drept "anacronic", este că un candidat la preşedinţie poate pierde alegerile, avînd un număr mai mic de voturi electorale, deşi a obţinut majoritatea voturilor general-exprimate de populaţie, cum a fost cazul chiar în alegerile din 2000, cînd Al Gore a pierdut, deşi a avut cu circa 540.000 de voturi mai mult decît actualul preşedinte George W. Bush, care însă a obţinut 271 de mandate de electori, cu cinci mai mult decît Gore.

Apărătorii sistemului susţin însă că astfel de cazuri se întîlnesc foarte rar – doar de patru ori în istoria Statelor Unite -, iar de cele mai multe ori majoritatea votului electoral coincide cu cea a votului popular.

În plus, sistemul a fost conceput astfel de întemeietorii Statelor Unite, tocmai pentru a da şi statelor mici posibilitatea de a se exprima în cadrul federaţiei.

O altă teorie sugerează că întemeietorii sistemului bazat pe votul Colegiului Electoral au dorit să facă un compromis între alegerea preşedintelui prin scrutin general – votul masei de alegători, şi desemnarea acestuia de către Congres – elita.

Un avantaj clar al acestui sistem este că elimină necesitatea unui al doilea tur de scrutin, în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu întruneşte o majoritate absolută în votul popular şi odată cu aceasta este eliminată şi negocierea între primele două partide şi formaţiunile clasate pe locurile următoare, pentru atragerea voturilor lor.

Oricum, din punct de vedere tehnic se poate spune că populaţia nu votează unul dintre candidaţii la preşedinţie, ci electorii care îl desemnează ulterior pe candidatul votat de populaţie, ceea ce înseamnă tot un fel de vot indirect.