Alegeri europene în 19 state membre UE

Alegătorii din 19 ţări membre UE, inclusiv România, votează duminică, în încheierea maratonului electoral de patru zile pentru desemnarea membrilor Parlamentului European, marcat deja de o rată de participare scăzută şi succese ale partidelor extremiste.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Alegeri europene în 19 state membre UE

Alegeri europene în 19 state membre UE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Printre ţările unde se desfăşoară alegeri duminică se numără şi Franţa, Germania, Spania şi Polonia.

Marea Britanie, unde premierul Gordon Brown se confruntă cu o situaţie critică în Partidul Laburist şi la nivel naţional, a votat deja, ca şi Irlanda sau Olanda. În Italia, votul a început sâmbătă şi va continua duminică, pentru alegeri cu valoare de test pentru guvernul premierului Silvio Berlusconi.

Primele rezultate oficiale, care vor permite schiţarea unei imagini a culorii politice a viitorului Parlament Euorpean, vor fi publicate începând cu ora 20.00 GMT (23.00, ora României), după sondajele la ieşirea de la urne crae vor fi publicate de fiecare ţară în parte.

Rata de participare se anunţă foarte scăzută, inferioară celei de 45,5 la sută înregistrată la alegerile europene din 2004.

Sondajele indică faptul că echilibrul politic din Parlamentul European nu va fi modificat. Partidele conservatoare moderate, reunite în cadrul grupului PPE (Partidul Popular European) vor rămâne principala forţă politică, în pofida sciziunii anunţate de eurodeputaţii britanici şi cehi. Aceştia din urmă, cu orientare mai eurosceptică, au anunţat că intenţionează să formeze un grup politic antifederalist, ceea ce ar putea aduce schimbări în peisajul PE.

Succesul partidelor antieuropene radicale ar putea fi una dintre lecţiile scrutinului, desfăşurat pe fondul unei crize economice acute. În Olanda, partidul de extremă-dreapta al lui Geert Wilders a obţinut 17 la sută din voturi, devenind a doua forţă politică a ţării.

Stânga social-democrată nu pare în măsură să conteste dominaţia dreptei în Europa, în pofida contextului de criză socială fără preedent.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici