- Home
- Externe
- WASHINGTON, (06.11.2012, 12:26)
- Valentin Vidu - Mediafax ,
ALEGERI ÎN SUA: Americanii fac glume pe seama posibilităţii ca un mormon să ajungă la Casa Albă
Statele Unite ar putea să aleagă pentru prima dată în istoria lor un preşedinte mormon, însă apartenenţa lui Mitt Romney la această biserică, înconjurată în continuare de o oarecare suspiciune, a agitat prea puţin spiritele în cursa pentru Casa Albă.
Urmărește
281 afișări
Mitt Romney (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Analizând confruntarea între republicanul Mitt Romney şi preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama, John Turner, profesor de religie la George Mason University, "nu îşi aminteşte (să fi avut loc), de mult timp, o campanie atât de puţin religioasă", a declarat el pentru AFP.
Totuşi, pentru prima dată în istoria Statelor Unite, un candidat mormon accede la candidatura supremă şi ar putea să obţină victoria.
Mitt Romney, un membru influent al acestei biserici, nu şi-a ascuns niciodată apartenenţa la această religie. Însă a avut grijă să "neutralizeze" subiectul, apreciază Turner, limitându-se la "câteva remarci de ordin general".
Apartenenţa la Biserica lui Isus Cristos al Sfinţilor Ultimelor Zile (LDS), numele oficial al Bisericii Mormone, nu poate să nu creeze suspiciune în această ţară, în care a fost creată şi în care are aproximativ şase milioane de membri, reprezentând 2 procente din populaţie.
LDS, fondată în 1820 de către Joseph Smith, este cunoscută prin misionari, practica poligamiei - respinsă în 1890 - şi expertiza sa în domeniul genealogiei, dezvoltată din motive religioase.
La sfârşitul lui august, un american din cinci afirma că "se simte incomod" în privinţa mormonismului, iar trei americani din cinci afirmau că se simt "foarte diferiţi", potrivit Institutului Pew. În iunie, 18% dintre americani vroiau să voteze pentru un mormon care candidează la preşedinţie, unii calificând această biserică drept o "sectă", potrivit unui sondaj Gallup.
- Economia, mai importantă decât religia
În opinia lui Turner, "mormonismul lui Romney a fost o problemă serioasă în timpul alegerilor primare republicane".
"Până la retragerea (ultraconservatorului catolic Rick) Santorum, Mitt Romney a pierdut întotdeauna votul protestanţilor evanghelici, cei mai neîncrezători, care cred că mormonii nu sunt creştini", adaugă el.
Ulterior, unii lideri evanghelici, ca de exemplu celebrul Billy Graham, şi-au îndemnat comunităţile să voteze pentru Romney.
Imaginea de "om de afaceri bogat, care nu ţine cont de interesele lor", este cea care îl poate costa voturi, notează Lee Jefferson, profesor de religie la Centre College, la Danville, în Kentucky.
Citeşte şi:
ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN SUA: Obama şi Romney, umăr la umăr cu 48 de ore înainte de scrutin. Ce spun sondajele
"Publicul este mai interesat de proiectele economice ale candidaţilor decât de credinţa lor", subliniază Benjamin Knoll, profesor de politică la Danvilles.
Cu toate acestea, "nu a mai existat niciodată, anterior, o corelaţie atât de puternică între religie şi apartenenţa la un partid", deoarece "cei mai religioşi nu au mai votat niciodată atât de mult pentru republicani. Deci, religia contează", apreciază Knoll.
Candidatul Romney este susţinut, potrivit sondajelor, de către electoratul republican tardiţional, reprezentat de un alb, protestant, practicant, din mediul rural, mulţumit şi bărbat.
În schimb, Obama primeşte majoritatea sufragiilor celor mai defavorizaţi, tinerilor, femeilor, catolicilor liberali şi evreilor.
La rândul său, Obama a vorbit foarte puţin despre religia sa. El este protestant afiliat Bisericii Unite a lui Cristos. Însă preşedintele a intervenit personal pentru ca numele lui Dumnezeu să apară în programul democrat. La fel ca Mitt Romney, preşedintele american este nevoit să se confrunte cu o situaţie ambiguă, 11% dintre americani crezând că este musulman.
Citeşte şi:
The Economist îl susţine în alegeri pe Barack Obama, pe care îl consideră un "rău cunoscut"
În plus, pentru prima dată, niciunul dintre cei patru candidaţi - atât Obama şi Romney, cât şi candidaţii la vicepreşedinţie Joe Biden şi Paul Ryan - nu este un alb protestant, aşa cum au fost cei mai numeroşi preşedinţi americani.
Pe când un ateu la Casa Albă? "Nu este tot atât de imposibil pe cât era acum 20 de ani", declară Turner, "dar este nevoie de timp pentru a ajunge la americanul mediu", este el de părere.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe