ALEGERI ÎN SUA – BIOGRAFIE: Paul Ryan, simbol al avangardei conservatoare

Publicat: 05 11. 2012, 16:02
Actualizat: 28 06. 2020, 05:05

Aces treprezentant al Congresului, ales pentru prima dată la vârsta de 28 de ani în statul său natal Wisconsin (nord), reales de şase ori de atunci este un produs pur al Washingtonului, puţin cunoscut de americani înainte de desemnarea sa drept candidat în tandemul republican la Casa Albă.

Preşedintele Comisiei pentru Buget din Camera Reprezentanţilor, el este un apărător vehement al reducerii cheltuielilor publice, al tăierilor în programele sociale şi al unei scăderi a impozitelor cu 20 la sută pentru toate veniturile, chiar şi pentru cei bogaţi.

El este, de asemenea, autorul unui proiect de privatizare al Medicare, sistemul de asigurare medicală pentru bătrâni.

Cu descendenţă irlandeză, catolic fervent, Paul Ryan este un adversar feroce al avortului. El s-a declarat, recent, în favoarea acestuia în cazuri limitate – de viol, incest sau pericol pentru mamă -, o evoluţie faţă de poziţia sa precedentă, care nu lua în considerare viaţa mamei.

El este, de asemenea, împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi apără drepturile deţinătorilor de arme de foc.

Locuind în acelaşi oraş în care s-a născut, Janesville, Paul Ryan este căsătorit şi are trei copii. Lui îi place să văneze şi să pescuiască pisici de mare cu mâinile goale.

Lui Ryan îi place să spună că a ştiut de foarte tânăr să conteze doar pe el, după ce, la vârsta de 16 ani, l-a descoperit pe tatăl său mort, din cauza unei crize cardiace.

Înalt (1,88 m), brunet şi slab, Paul Ryan este pasionat de dezvoltarea musculaturii. Revista Time a publicat o fotografie cu el în timp ce ridica o halteră, cu privirea concentrată şi bicepsul încordat. El este cunoscut drept un fanatic al programului intensiv P90X, pe care îl practica în fiecare dimineaţă în sala de sport a Capitoliului din Washington.

De la discursul său în faţa convenţiei republicane, el şi-a căpătat reputaţia de persoană înşelătoare. Organismele de „fact checking” (verificări) au detaliat toate falsurile declarate până în prezent.

O poveste despre un maraton la care a alergat, potrivit declaraţiilor sale, în mai puţin de trei ore – o performanţă extraordinară – îl urmăreşte în continuare, în pofida unei retractări stânjenitoare.