- Home
- Externe
- WASHINGTON, (09.11.2016, 01:00)
- Mihai Draghici , Mircea Olteanu , Raluca Bădoiu , Ivona Stog , Raluca Manga
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ALEGERI SUA. Donald Trump este NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite/ Barack Obama şi Hillary Clinton, primele declaraţii după înfrângere - FOTO -VIDEO/ LIVETEXT
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press. Hillary Clinton şi-a recunoscut înfrângerea, telefonându-i contracandidatului său să-l felicite. Americanii au ales pe 8 noiembrie cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, dar şi noii membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. Donald Trump a fost preferat de alegătorii albi fără studii superioare, iar Hillary Clinton, de nonalbi, potrivit unui exit-poll.
Urmărește
94818 afișări
ALEGERI SUA. Donald Trump este NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite/ În discursul de învingător, el promite unificarea Statelor Unite, mulţumindu-i lui Hillary Clinton- FOTO/ LIVETEXT/LIVEVIDEO (Sursa: The Political Insider)
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în scrutinul prezidenţial, lansând un apel la unificarea societăţii americane şi declarându-se "mândru" de activitatea colegei sale democrate, Hillary Clinton, învinsă în alegeri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Hillary Clinton a susţinut primul discurs după înfrângere.
Candidatul democrat, Hillary Clinton, a recunoscut, miercuri, victoria lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial, exprimând speranţa că politicianul republican va fi "preşedintele tuturor americanilor".
"L-am felicitat pe Donald Trump şi sper că va fi preşedintele tuturor americanilor", a declarat Hillary Clinton în primul discurs rostit după înfrângerea suferită în scrutinul prezidenţial.
"Nu acesta este rezultatul pentru care am muncit din greu cu toţii. Îmi pare rău", a adăugat Hillary Clinton, întâmpinată cu aplauze de mii de susţinători.
"Dar sunt mândră de această campanie electorală energică. Ştiu că sunteţi dezamăgiţi pentru visurile şi idealurile în care am investit", a subliniat Hillary Clinton, lansând un apel la consolidarea unităţii naţiunii americane, la respectarea valorilor Partidului Republican şi cerându-i viitorului preşedinte să respecte valorile democraţilor.
Principalele declaraţii:
Va iubesc pe toti, aseara l-am felicitat pe Donald Trump si m-am oferit sa lucrez cu el, si sper sa fie un presedinte de succes.
Nu este acesta rezultatul pe care mi l-am dorit si am lucrat din greu
A fost o campanie vasta, diversa, zgomotoasa, plina de energie
Stiu ca va simtiti dezamagiti pentru ca si eu ma simt la fel, este dureros si va ramine multa vreme asa, aceasta campanie nu este legata de o singura persoana ci de o tara pe care o iubim,
Am observat ca tara noatra este mai dezbinata decat credeam, sper ca Donald Trump va fi presedintele nostru, al tuturor, ii datoram o atitudine deschisă, constitutia noastra consfinteste o preluare pasnica si trebuie sa o respectam, avem valori pe care trebuie sa le aparam.
Cred ca suntem mai puternici impreuna, sa nu regretati ca ati purtat această luptă (..) ma simt foarte multumita ca am reusit sa va reprezint, fie ca Domnul să vă binecuvânteze (God bless America!)
12.07 Donald Trump, invitat de liderii europeni Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk la un summit UE-SUA
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-au invitat pe Donald Trump, într-o scrisoare de felicitare pentru câştigarea scrutinului prezidenţial, la un summit UE-SUA în Europa cât mai curând posibil.
"Transmitem felicitările noastre sincere pentru că aţi fost ales cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii", începe scrisoarea.
Cei doi oficiali europeani subliniază că acum este mai important ca niciodată ca relaţiile transatlantice să fie consolidate.
"Am dori să profităm de această ocazie pentru a vă invita să vizitaţi Europa pentru un summit UE-SUA imediat ce este convenabil pentru dumneavoastră. Această conversaţie ne va permite să schiţăm cursul relaţiilor noastre pentru următorii patru ani", se menţionează în scrisoarea publicată pe site-ul Consiliului European.
11.32 Vladimir Putin îl felicită pe Trump pentru victoria din cadrul alegerilor prezidenţiale americane
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a trimis un mesaj de felicitare lui Donald Trump pentru victoria obţinută în campania electorală din Statele Unite, a comunicat serviciul de presă de la Kremlin, citat de site-ul agenţiei Tass.
Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin şi-a exprimat speranţa "de coopera pentru a dirija relaţiile ruso-americane din starea critică, de asemenea, de a aborda problemele cruciale de pe agenda internaţională şi a identifica răspunsuri eficiente la provocările la adresa securităţii globale".
Totodată, Putin şi-a exprimat convingerea în faţa unui "dialog constructiv dintre Moscova şi Washington, bazat pe principiul egalităţii, respectului mutual şi atitudinii realiste faţă de poziţiile fiecărui stat vizavi de interesele populaţiilor celor două ţări şi a întregii comunităţi din lume".
Preşedintele rus i-a urat succes lui Donald Trump în noua sa funcţie de preşedinte de stat, care implică responsabilitate.
Trump a susţinut discursul de învingător: Donald Trump promite unificarea Statelor Unite, mulţumindu-i lui Hillary Clinton
Candidatul republican, Donald Trump, promite unificarea naţiunii americane după campania electorală care a creat clivaje, mulţumindu-i adversarei democrate Hillary Clinton pentru serviciile în folosul Statelor Unite.
"Vă mulţumesc foarte mult. Tocmai am primit un telefon din partea secretarului de Stat Hillary Clinton. Ne-a felicitat pe toţi. Am felicitat-o şi eu pentru campanie, pentru că a luptat din răsputeri, a lucrat din greu, îi datorăm foarte mult pentru serviciile depuse pentru ţara noastră", a declarat Donald Trump.
"Este momentul să ne unim, pentru a fi o naţiune unită. Mă angajez să fiu preşedintele tuturor americanilor. Pentru cei care au ales să nu mă susţină, lansez un apel de a colabora pentru unificarea ţării", a adăugat Trump.
"Vom reface infrastructura", a mai promis Trump, adăugând că are, alături de echipa sa, un plan economic extraordinar. "Vom avea cea mai puternică economie din lume", a subliniat el.
"Niciun vis nu este prea mare, nicio provocare nu este prea mare. Nimic din ce vrem pentru viitorul nostru nu este de neatins. (...) Trebuie să revendicăm destinul ţării noastre şi să ţintim sus", a spus Trump.
Republicanul a subliniat că doreşte parteneriate, nu conflicte.
Preşedintele-ales al Statelor Unite a dat asigurări că Administraţia de la Washington va avea politici amicale în relaţiile cu toate ţările care vor să aibă politici amicale cu Statele Unite.
"Vom începe imediat să lucrăm pentru naţiunea americană", a spus Trump. Nu în ultimul rând, acesta a spus că este o onoare pentru el să fie preşedintele acestei ţări.
El a mulţimit familiei sale pentru susţinere şi echipei de campanie.
"Iubesc această ţară", a încheiat Trump.
09. 40 Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press.
După anunţarea proiecţiilor din statul Wisconsin, Donald Trump are cel puţin 274 de voturi ale electorilor federali, devenind astfel al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.
Conform unor surse citate de presa americană, candidatul democrat, Hillary Clinton, l-a sunat pe Donald Trump pentru a-l felicita.
09.30 Candidatul republican Donald Trump a sosit la sediul de campanie din oraşul New York, unde va rosti un discurs, relatează presa americană.
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul prezidenţial din Statele Unite, depăşind pragul de 270 de electori federali, conform proiecţiilor realizate de agenţia de ştiri Associated Press.
09.16 Susţinătorii lui Hillary Clinton, îndemnaţi să meargă spre case
"Lupta nu s-a încheiat, dar trebuie să mergeţi spre case", le-a transmis John Podesta susţinătorilor lui Hillary Clinton adunaţi în sediul de campanie din New York.
08.52 Raportul electorilor federali: Donald Trump, 264, Hillary Clinton, 215 - proiecţii parţiale
Hillary Clinton, a câştigat scrutinul în statele Washington, Nevada şi Oregon, şi are 215 de voturi ale electorilor, în timp ce Donald Trump are 264 de voturi, după ce a câştigat statele Georgia, Utah şi Iowa, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.
08.46 Donald Trump, învingător în statul-cheie Pennsylvania
Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump a obţinut victoria în statul-cheie Pennsylvania, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
Pennsylvania are 20 de voturi în Colegiul Electoral şi a votat de fiecare dată candidatul democrat la alegerile prezidenţiale începând din 1992.
07.28 Raportul electorilor federali: Donald Trump, 244, Hillary Clinton, 215 - proiecţii parţiale
Hillary Clinton, a câştigat scrutinul în statele Washington, Nevada şi Oregon, şi are 215 de voturi ale electorilor, în timp ce Donald Trump are 244 de voturi, după ce a câştigat statele Georgia, Utah şi Iowa, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.
07:20 Pe măsură ce sondajele cresc pentru Donald Trump, tot mai mulţi americani caută să plece din ţară. Site-ul de imigraţie al Canadei a ”picat” periodic, aparent de la o creştere bruscă a traficului.
Candidatul republican, Donald Trump, are şanse 95% să câştige scrutinul prezidenţial din Statele Unite ale Americii, arată o proiecţie realizată de experţi ai cotidianului The New York Times.
La categoria "Şanse de câştigare a scrutinului prezidenţial", Donald Trump este la nivelul "foarte probabil", respectiv 95%.
07:12 Atmosfera la sediul de campanie a lui Hillary Clinton s-a schimbat faţă de cum era în urmă cu numai câteva ore. Potrivit reporterilor de la faţa locului, susţinătorilor candidatei democrate la preşedinţie nu le vine să creadă rezultatul de până acum. Hillary Clinton se aştepta la o victorie uşoară, însă trebuie să ia în calcul realitatea unei înfrângeri în faţa lui Donald Trump.
07.11 Raportul electorilor federali: Donald Trump, 244, Hillary Clinton, 209 - proiecţii parţiale
Hillary Clinton, a câştigat scrutinul în statele Washington şi Oregon din nord-vestul SUA, şi are 209 de voturi ale electorilor, în timp ce Donald Trump are 244 de voturi, după ce a câştigat statele Georgia, Utah şi Iowa, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.
07.07 Proiecţii NYT: Donald Trump, şanse 95% de a câştiga scrutinul prezidenţial
Candidatul republican, Donald Trump, are şanse 95% să câştige scrutinul prezidenţial din Statele Unite ale Americii, arată o proiecţie realizată de experţi ai cotidianului The New York Times.
06.49 Candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite, Hillary Clinton, ar putea pierde alegerile dacă nu obţine victoria în statele Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin, informează site-ul cotidianului The Guardian.
După ce a pierdut o serie de state-cheie, Hillary Clinton are nevoie să câştige în Pennsylvania (20 de voturi ale electorilor), Michigan (16) şi Wisconsin (10) pentru a rămâne în cursă.
06.40 Preţul petrolului a scăzut extrem de puternic, cu 3,38%, şi a coborât la 43 de dolari barilul. Preţul aurului a urcat cu 3,55%, la 1,320 dolari uncia, în timp ce argintul a urcat cu 2,09%, la 18,74 dolari, scrie Ziarul Financiar.
Dolarul s-a depreciat cu cu 3,37% în raport cu yen-ul, la 101,58 yeni/dolar, şi cu 1,82% în raport cu euro. Faţă de liră, dolarul a scăzut cu 0,97%.
În acelaşi timp, ultimele date ale BBC îl arată pe Trump câştigător, cu 228 de voturi la 209. Pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor electorilor, adică 270 din totalul de 538 voturi din Colegiul Electoral.
06.20 Donald Trump, învingător în statul-cheie Carolina de Nord
Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump a obţinut victoria în statul-cheie Carolina de Nord, dar şi în Idaho, iar Hillary Clinton a câştigat în statele California şi Hawaii, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
Republicanul are acum 216 voturi în Colegiul electoral, în timp ce democrata are 197.
Hillary Clinton a câştigat în statele California şi Hawaii.
În acelaşi timp, potrivit datelor de la BBC, Trump conduce cu 222 din voturi, în timp ce Hillary are 197.
06.05 La închiderea urnelor în alte 5 state, Hillary Clinton preia conducerea, conform proiecţiilor BBC, CNN şi AP. Clinton câştigă California şi Hawaii, iar Trump câştigă Idaho.
În acest moment, Clinton a obţinut 190 de voturi ale electorilor federali, iar Donald Trump, 172.
Cu toate acestea, tensiunea este la cote maxime. Conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP, Hillary Clinton a câştigat scrutinul în New Mexico, Virginia şi Colorado, având 131 de voturi ale electorilor, în timp ce Donald Trump are 197 de voturi, după ce a câştigat în statele Montana, Missouri, Ohio şi Florida.
Anterior, candidatul democrat, Hillary Clinton, 104 avea un total de voturi ale electorilor, în timp ce republicanul Donald Trump avea 137 de voturi în Colegiul Electoral.
05.59 Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump a obţinut victoria în statul-cheie Florida, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
În Florida s-a decis în 2000 rezultatul cursei prezidenţiale la care au participat George W. Bush şi Al Gore, la o diferenţă foarte mică. Obama a câştigat aici atât în 2008, cât şi în 2012. Statul, care aduce 29 de electori, are o importanţă crucială în alegeri, iar în cazul în care Trump pierdea în Florida şi Ohio atunci şansele sale de victorie se reduceau considerabil.
05.55 Candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite, Hillary Clinton, a obţinut victoria în statul-cheie Virginia, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
În 2008, Obama şi-a adjudecat acest stat conservator din sudul SUA, însă a pierdut la alegerile următoare, în 2012. Clinton ar putea obţine un rezultat bun în Carolina de Nord, care aduce 15 voturi ale electorilor, graţie votului din marile oraşe, cum ar fi Charlotte şi Raleigh, însă restul statului este rural şi foarte conservator.
Pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor electorilor, adică 270 din totalul de 538 voturi din Colegiul Electoral.
05.50 Republicanul Donald Trump se bucură de o largă susţinere din partea alegătorilor albi fără studii superioare, în timp ce democrata Hillary Clinton este preferată de electoratul nonalb, arată datele preliminare ale exit-poll-urilor efectuate de Edison Research, potrivit The Associated Press.
Aproape două treimi din alegătorii albi care nu au studii superioare au declarat că au votat pentru candidatul republican, în timp ce în rândul alegătorilor albi cu educaţie superioară, voturile sunt împărţite aproape egal între principalii doi candidaţi la preşedinţia Statelor Unite.
Avantajul lui Trump faţă de Clinton în rândul electoratului feminin alb este însă mai scăzut decât cel înregistrat în urmă cu patru ani de candidatul republican în faţa lui Obama.
Pe de altă parte, Hillary Clinton se bucură de sprijinul electoratului nonalb, cu nouă din zece afro-americani declarând că au votat candidata democrată. De asemenea, doi din trei hispanici şi asiato-americani au votat-o pe Clinton.
05.40 Hillary Clinton câştigă statele Virginia şi Colorado, conform proiecţiilor CNN şi AP, ceea ce îi aduce 22 de voturi electorale, reducând distanţa faţă de Trump la 168-131.
05.30 Donald Trump, învingător în statul-cheie Ohio
Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump a obţinut victoria în statul-cheie Ohio, au anunţat unele posturi americane de televiziune.
Rezultatul din Ohio este deosebit de urmărit, având în vedere că niciun republican nu a reuşit să ajungă la Casa Albă fără să obţină o victorie în acest stat industrial din nordul Statelor Unite, care aduce 18 electori.
În cazul în care Trump pierdea în Florida şi Ohio atunci şansele sale de victorie se reduceau considerabil. Amintim că pentru a fi ales, este necesar ca un candidat să obţină majoritatea voturilor electorilor, adică 270 din totalul de 538 voturi din Colegiul Electoral.î
Ohio a fost câştigat în 2008 şi 2012 de Barack Obama, iar în 2000 şi 2004 de George W. Bush. Ohio este frecvent prezentat drept un "microcosmos" al SUA, cu marile sale oraşe, zone industriale şi muncitori, dar şi cu zonele sale rurale, unde agricultura şi exploatarea gazelor de şist reprezintă motoarele economiei. Din 1960, toţi candidaţi la preşedinţie care au câştigat în Ohio au obţinut victoria în cursa pentru Casa Albă.
În acest moment, scorul voturilor electorale este de 168 la 122 pentru Donald Trump.
05.10 Statul Missouri a votat pentru Donald Trump, care reuşeşte să strângă 150 de voturi, în timp pe Hillary Clinton se ridică la 109 voturi ale electorilor, potrivit BBC.
La ora 05.00 s-au închis urnele în 4 state: Nevada, Utah, Iowa şi Montana, CNN şi ABC proiectând victoria lui Trump în statul Montana. De asemenea, ABC proiectează statul New Mexico ca fiind câştigat de Hillary Clinton.
În statele cheie, lupta încă se dă, cu Trump având avans în state de care Clinton are nevoie: Florida - avans Trump 105.000 voturi, North Carolina - avans Trump 115.000 voturi, Michigan - avans Trump 50.000, New Hampshire - avans Trump 5.000 de voturi. Ohio şi Georgia sunt dominate de Trump cu un avans de 395.000, respectiv de 365.000 de voturi. Hillary Clinton a preluat conducerea în Virginia, stat de care are nevoie, cu 15.000 de voturi. Ea conduce şi în Colorado cu 73.000 de voturi şi în Pennsylvania cu 250.000 de voturi.
04.30 Donald Trump reuşeşte să câştige statul Louisiana, conform proiecţiei AP.
Trump conduce în statele cheie Florida, Ohio, Virginia, Georgia, Carolina de Nord, Michigan şi New Hampshire. La sediul de campanie al lui Trump atmosfera este foarte veselă, relatează CNN.
Scorul voturilor electorale este de 137 la 104 pentru Donald Trump.
04.17 Donald Trump a reuşit să câştige voturile electorilor din Nebraska sau Arkansas şi a ajuns la 129 de voturi, în timp ce Clinton a obţinut, potrivit rezultatelor parţiale furnizate de BBC, 104 voturi.
În acelaşi timp, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP, Clinton, a câştigat scrutinul în Rhode Island, New York, Illinois, având 97 de voturi ale electorilor, în timp ce Trump are 123 de voturi, după ce a câştigat în Mississippi, Alabama, Tennessee, Texas, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming, Kansas şi Nebraska.
Anterior, candidatul democrat, Hillary Clinton, câştigase scrutinul în Massachusetts, Maryland, New Jersey, Delaware şi Districtul Columbia, Vermont, având în total 44 de voturi ale electorilor, în timp ce Trump a câştigat în Oklahoma, Kentucky, Virginia de Vest, Indiana şi Carolina de Sud şi avea 40 de voturi ale electorilor.
Trump îşi măreşte uşor avansul în faţa lui Clinton în Florida, după procesarea voturilor venite din 93% din districtele electorale ale acestui stat, având 49,3% din voturi, comparativ cu 47,6% cât are contracandiata lui, scrie CNN.
03.53 Scrutinul prezidenţial american se anunţa foarte strâns marţi seara în statele-cheie Florida, Carolina de Nord, Ohio, Virginia, unde, după închiderea secţiilor de votare, primele estimări ale mass-mediei nu permiteau să fie desemnat un învingător.
Trump are un uşor avans în faţa lui Clinton după procesarea a voturilor venite din 74% din districtele electorale ale statului Florida, având 49,1% din voturi, comparativ cu 47,8% cât are contracandiata lui.
În Florida, cel mai populat stat-cheie în cadrul scrutinului, s-a decis în 2000 rezultatul cursei prezidenţiale la care au participat George W. Bush şi Al Gore, la o diferenţă foarte mică. Obama a câştigat aici atât în 2008, cât şi în 2012. Statul, care aduce 29 de electori, are o importanţă crucială în alegeri, iar în cazul în care Trump pierde în Florida şi Ohio atunci şansele sale de victorie se reduc considerabil, scrie BBC News online.
Rezultatul din Ohio este deosebit de urmărit, având în vedere că niciun republican nu a reuşit să ajungă la Casa Albă fără să obţină o victorie în acest stat industrial din nordul Statelor Unite, în care votează 18 electori.
03.37 Donald Trump o ajunge din urmă pe Hillary Clinton şi obţine 66 de voturi.
Potrivit ultimelor date furnizate de BBC, Hillary Clinton a câştigat în state precum Vermont, New Jersey, DC, Massachusetts, Maryland, Delaware, Illinois şi Rhode Island, iar Donald Trump a fost votat în Kentuky, Indiana, Virginia de Vest, Mississippi, Carolina de Sud, Tennessee sau Oklahoma.
03.19 Rezultate strânse în scrutinul prezidenţial, potrivit BBC. Donald Trump are momentan 57 de voturi ale electorilor, în timp ce Hillary Clinton se menţine pe prima poziţie cu 68 de voturi.
03.15 Carolina de Sud, stat care înclina către Donald Trump, va fi câştigat de acesta, conform proiecţiilor.
03.03 Hillary Clinton îl devansează pe Donald Trump cu privire la voturile electorilor, ea obţinând până în acest moment 68 de voturi, iar Trump 37, potrivit BBC.
03.00 Se închid urnele în 16 state din SUA, printre care cele mai importante pentru rezultatul final sunt Florida (se închid toate secţiile), Pennsylvania şi New Hampshire.
CNN şi AP dau câştigătorii proiectaţi pentru 10 state: Clinton câştigă 7 state - Illinois, New Jersey, Massachusetts, Maryland, Rhode Island, Delaware şi District of Columbia. Trump câştigă Oklahoma, Tennessee şi Mississippi.
02.58 Scrutinul prezidenţial va fi prelungit o oră în unele circumscripţii din Carolina de Nord
Scrutinul va fi prelungit o oră în comitatul Durham din statul Carolina de Nord.
02.38 BBC anunţă că Virginia de Vest l-a desemnat câştigător pe Trump, acesta având în total 24 de voturi ale electorilor
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat scrutinul în statul Virginia de Vest, obţinând încă cinci voturi ale electorilor federali şi având în total 24, în timp ce Hillary Clinton a rămas deocamdată cu trei, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.
02.36 Donald Trump a pregătit discursuri atât pentru victorie, cât şi pentru eşec
Donald Trump, candidatul republican la funcţia de preşedinte al Statelor Unite, a pregătit atât un discurs pentru victorie, cât şi unul pentru înfrângere, anunţă unul dintre consilierii săi, Omarosa Manigault, citat de presa americană.
Donald Trump a păstrat suspansul în legătură cu recunoaşterea rezultatului scrutinului prezidenţial în cazul unei înfrângeri.
Întrebat după ce a votat, în Manhattan (New York), dacă va recunoaşte rezultatul scrutinului, Trump a declarat: "Vom vedea".
02.10 PRIMELE ESTIMĂRI: Donald Trump are 19 voturi ale electorilor federali, Hillary Clinton, trei
Candidatul republican, Donald Trump, a câştigat în statele Kentucky şi Indiana, obţinând 19 voturi ale electorilor, în timp ce democrata Hillary Clinton, a câştigat în Vermont, obţinând trei voturi federale, conform unor proiecţii anunţate de agenţia AP.
Statul Kentucky are opt electori, în timp ce Indiana are 11.
Pentru a obţine victoria în scrutinul prezidenţial, un candidat trebuie să obţină 270 de voturi ale electorilor federali.
02.00 Se închid urnele de vot în 6 state, cele mai importante pentru vot fiind Virginia şi Georgia, restul fiind South Carolina, Vermont, Florida şi New Hampshire.
01.50 Secţie de votare din California, închisă temporar după un incident armat
01.40 Hillary Clinton a acceptat să facă parte din Mannequin Challenge, noua provocare devenită virală după Harlem Shake şi Ice Bucket - VIDEO
Mannequin Challenge reprezintă noua provocare devenită virală, în ultimele zile, pe reţelele de socializare, iar candidata democrată Hillary Clinton nu s-a dat în lături din a accepta să facă parte din noul trend.
01.25 O secţie de votare din Florida a fost evacuată scurt timp din cauza unui pachet suspect
01.00 Sistemul de vot al statului Colorado a întâmpinat probleme tehnice
Colorado, considerat unul dintre statele care poate influenţa decisiv scrutinul prezidenţial, s-a confruntat cu probleme tehnice timp de aproximativ 29 de minute, potrivit unui oficial. Acesta a adăugat că vor avea loc investigaţii cu privire la acest incident.
00.45 Peste 60% dintre cetăţenii americani au decis înainte de luna septembrie cu cine vor vota în scrutinul prezidenţial, relevă un sondaj efectuat la ieşirea de la urne comandat de CNN.
Potrivit sondajului 62% dintre cetăţenii americani au stabilit înainte de luna septembrie cu cine vor vota pentru funcţia de preşedinte.
00.40 Majoritatea americanilor vor un "lider puternic" care să apere interesele oamenilor de rând
Trei sferturi dintre cetăţenii americani au votat pentru "un lider puternic", iar peste 55% declară că nu se identifică deloc cu ţara în care trăiesc, relevă un sondaj Reuters/Ipsos efectuat la ieşirea de la urne.
Sondajul agenţiei Reuters în colaborare cu Institutul Ipsos a fost efectuat la secţiile de votare, pe un eşantion reprezentativ de 10.000 de cetăţeni americani.
Principalele concluzii ale sondajului sunt:
- 72% dintre alegători cred că economia americană este gestionată astfel încât să fie avantajaţi oamenii bogaţi şi influenţi;
- 75% cred că Statele Unite ale Americii au nevoie de un lider puternic care să ia ţara înapoi de la cei bogaţi şi influenţi;
- 68% cred că partidelor tradiţionale şi politicienilor nu le pasă de oamenii de rând;
- 76% cred că presa este interesată mai mult de bani decât de prezentarea adevărului;
- 57% nu se identifică deloc cu Statele Unite.
00.25 Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, se îndreaptă spre oraşul New York, la sediul de campanie, de unde va urmări rezultatele scrutinului prezidenţial, informează CNN.
Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, se îndreaptă spre oraşul New York, la sediul de campanie, de unde va urmări rezultatele scrutinului prezidenţial, informează CNN.
Citeşte şi: Germania pare să susţină crearea unei armate a UE, într-o încercare de separare de SUA şi Marea Britanie
Citeşte şi: Militant palestinian în vârstă de 14 ani, condamnat la 12 ani de închisoare după un atac antiisraelian
Citeşte şi: Român dat în urmărire internaţională, arestat după ce a provocat o altercaţie la bordul unui avion - FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Un indian trebuie să plătească 45.800 de euro pentru că a lansat o alertă falsă cu bombă în Elveţia
Citeşte şi: Mai mulţi deţinuţi au preluat controlul asupra unor zone din închisoarea Bedford din Marea Britanie - VIDEO
Citeşte şi: FBI menţine recomandarea de nepunere sub acuzare a lui Hillary Clinton, cu 2 zile înainte de alegeri
Citeşte şi: Plan care ar fi fost susţinut de Rusia pentru asasinarea premierului Milo Djukanovici, dejucat în Muntenegru
Citeşte şi: Insurgenţi susţinuţi de Statele Unite lansează o ofensivă pentru eliberarea oraşului Raqqa, fieful organizaţiei teroriste Stat Islamic
Citeşte şi: Activistă britanică : Scoţia se va alătura iniţiativei judiciare contra Guvernului "dictatorial" condus de Theresa May pe tema Brexit
Citeşte şi: Donald Trump a fost scos de pe scenă de gărzile de corp chiar în mijlocul unui discurs. Secret Service nu a găsit nicio armă în urma incidentului - VIDEO
Citeşte şi: Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul UE: Campania din SUA, marcată de populism şi atacuri personale, un pericol pentru democraţie
Citeşte şi: Biografie: Donald Trump ,magnat imobiliar, star tv, candidatul controversat care promite redarea măreţiei SUA
Citeşte şi: Cutremur de 6,4 grade, produs în Chile - USGS
Citeşte şi: Imigrant, probabil cetăţean român, decedat într-un incendiu într-o tabără de romi din Roma - FOTO
Citeşte şi: Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane: Reţeaua Al-Qaida pregăteşte comiterea unor atentate în SUA cu ocazia alegerilor
Citeşte şi: Un sirian care primise instrucţiuni de la Stat Islamic pentru a comite un atentat, arestat în Germania
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:26
Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României
-
astăzi, 16:20