- Home
- Externe
- BUDAPESTA, (04.04.2014, 10:35)
- Luminiţa Bogdan
ALEGERI ÎN UNGARIA: Fidesz, marele favorit. Singura necunoscută este amploarea victoriei
După patru ani de guvernare, partidul conservator Fidesz al premierului Viktor Orban pare favorit la alegerile legislative din Ungaria, amploarea victoriei fiind singura necunoscută a scrutinului de duminică.
Urmărește
534 afișări
ALEGERI ÎN UNGARIA: Fidesz, marele favorit. Singura necunoscută este amploarea victoriei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Spre deosebire de opoziţia de stânga, care s-a făcut puţin auzită şi a fost slab organizată, Fidesz a desfăşurat o campanie foarte activă, dominată de promisiunile vizând reducerea, în total cu 20 la sută, a facturilor la gaze şi electricitate pentru populaţie.
"Am transformat şi reînnoit Ungaria, am făcut dintr-o maşină cu roţile dezumflate o maşină de curse", le-a spus premierul Viktor Orban, sâmbătă, susţinătorilor, la o amplă manifestaţie organizată la Budapesta.
Partidul său - al cărui slogan "Ungaria o duce mai bine" este omniprezent pe ziduri, la posturile de radio sau la televiziuni - este cotat în sondajele de opinie cu puţin sub 50 la sută din voturi. Principalul adversar, alianţa de stânga condusă de socialişti, este cotată cu 30 la sută, în timp ce partidul de extremă-dreapta Jobbik are între 15 şi 18 la sută. Aproximativ 20 la sută dintre alegători nu s-au decis încă asupra votului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Unul dintre liderii alianţei de stânga, Gordon Bajnai, fost premier independent în perioada 2009-2010, a avertizat, duminică, în legătură cu lipsa de credibilitate a sondajelor, afirmând că acestea "funcţionează corect doar în democraţii".
La rândul lor, experţii consideră că Fidesz nu are cum să piardă la alegerile de duminică. "Cel mai probabil va fi o victorie apropiată de majoritatea de două treimi, fie puţin peste, sau puţin sub acest prag", spune Peter Tolgyessy, coautor al Constituţiei din 1989 şi fost membru al Fidesz, formaţiune pe care a părăsit-o în 2010.
Dacă Fidesz va rămâne sub pragul acestei "super majorităţi", scena politică de la Budapesta va fi puţin mai animată, iar partidul conservator va fi nevoit să coopereze cu opoziţia de stânga, ceea ce "îi va complica viaţa", adaugă Peter Tolgyessy.
- "UE nu va face nimic"
În 2010, conservatorii premierului Viktor Orban au câştigat 52,7 la sută din voturi, ceea ce le-a asigurat o majoritate de două treimi din mandatele Parlamentului.
În acest context, premierul Viktor Orban a fost criticat dur că s-a folosit abuziv de această poziţie pentru a modifica profund Ungaria, fără consultări sau dezbateri, cu obiectivul declarat de a elimina corupţia şi de a elibera ţara de povara datoriei externe, moştenită în anii de criză din 2008.
Cu o nouă Constituţie, Orban a dorit, astfel, să impună valori dragi lui - creştinismul şi familia tradiţională. Noua Constituţie, adoptată la sfârşitul lui 2011, i-a permis, de altfel, să-şi consolideze controlul asupra tuturor instituţiilor puterii şi contraputerii, precum justiţia şi presa, dar şi economia şi cultura.
Guvernul a afirmat însă că a repus ţara în mişcare: economia a înregistrat o creştere de 1,2 la sută în 2013, şomajul este la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, deficitul a fost adus sub pragul de 3 la sută. Pentru următorii patru ani, Viktor Orban a promis relansarea industriei, deşi politica sa agresivă de impozitare a multinaţionalelor a dus la o reducere sensibilă a investiţiilor străine.
În acest context, Viktor Orban, care s-a remarcat prin discursurile înflăcărate împotriva regimului comunist, rămâne popular în ţară. "Vorbeşte pe limba oamenilor şi are capacitatea să fie pe aceeaşi lungime de undă cu o mare parte a societăţii ungare", a explicat Zsolt Bayer, cofondator al Fidesz.
Derivele sale autocrate au provocat îngrijorare în UE, deşi Bruxellesul s-a arătat discret în legătură cu evoluţiile de la Budapesta în ultimii doi ani. "UE a abandonat Ungaria în 2012", afirmă politologul Laszlo Lengyel, de la Institutul de studii financiare şi politice din Budapesta. "Ungaria este o ţară mică şi, atâta vreme cât politica lui Orban nu este contagioasă, UE nu va face nimic", subliniază expertul.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe