- Home
- Externe
- (06.11.2024, 22:50)
- Diana Nunut , , Bianca Popa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE UPDATE Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump câştigă alegerile şi devine cel de-al 47-lea preşedinte. Învinsa Kamala a discutat cu noul ales / Putin l-ar fi felicitat pe o cale neoficială
- Alegerile prezidenţiale din SUA s-au desfăşurat pe data de 5 noiembrie 2024, avându-i candidaţi pe republicanul Donald Trump şi pe democrata Kamala Harris.
- Statele decisive au fost Pennsylania, Arizona, Georgia, Carolina de Nord, Michigan, Wisconsin, Nevada.
- Republicanul a obţinut, până în acest moment, victoria în patru state-cheie, Carolina de Nord, Georgia, Pennsylvania şi Wisconsin.
- Obţinând 277 de electori, Donald Trump a devenit cel de-al 47-lea preşedinte al SUA.
Urmărește
42514 afișări
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump câştigă alegerile şi devine cel de-al 47-lea preşedinte
Reamintim, există 538 de „puncte” în total. Pentru a deveni preşedinte, un candidat trebuie să ajungă la 270. Fiecare stat are un număr de puncte. Trump a adunat 295, iar Harris - 226.
UPDATE 23:30 Kamala Harris îşi recunoaşte înfrângerea
Candidata democrată la preşedenţia SUA, Kamala Harris, şi-a rostit la Howard University, discursul de recunoaştere a înfrângerii în alegerile din 2024.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Ea l-a felicitat pe preşedintele ales, Donald Trump, după o luptă electorală intensă.
UPDATE 22:50 CNN: Xi l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a sunat pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru victoria din alegeri, transmite CNN, citând unele surse.
UPDATE 22:30 Felicitări de la Kamala şi de la Joe
UPDATE 22:00 Biden îl invită pe Trump la Casa Albă
Joe Biden a vorbit cu Donald Trump şi l-a felicitat pentru victorie. Preşedintele l-a invitat pe Trump la Casa Albă pentru o întâlnire. Acest lucru a fost raportat de un oficial al administraţiei citat de agenţia Bloomberg, potrivit căruia Biden va vorbi mâine ţării despre rezultatul alegerilor şi despre transferul puterii.
UPDATE 21:30 CNN: procurorul negociază încheierea procedurii împotriva lui Trump
Procurorul special Jack Smith este în discuţii cu liderii Departamentului de Justiţie despre cum să pună capăt procedurilor penale împotriva lui Donald Trump. CNN relatează acest lucru, citând unele surse, potrivit cărora negocierile vor dura câteva zile. Smith l-a acuzat pe Trump pentru atacul din 6 ianuarie asupra Congresului şi a documentelor secrete găsite în locuinţa acestuia de la Mar-a-Lago.
UPDATE 21:00 Harris şi Trump au discutat despre un transfer paşnic al puterii
În apelul lor telefonic, Kamala Harris şi Donald Trump au discutat despre importanţa unei „tranziţii paşnice”. Surse informate au declarat asta pentru Associated Press.
UPDATE 20:50 Harris l-a sunat pe Trump pentru a recunoaşte victoria
Kamala Harris l-a sunat pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru victorie, au comunicat cei din staff-ul de campanie al democraţilor.
UPDATE 20:40 Tim Cook: Aştept cu nerăbdare să lucrez cu Trump
CEO-ul Apple, Tim Cook, pe care Donald Trump îl supranumit „Tim Apple”, l-a felicitat pe noul preşedinte american pentru succes. „Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu dumneavoastră şi cu administraţia dumneavoastră pentru a ne asigura că Statele Unite continuă să fie ghidate şi alimentate de ingeniozitate, inovaţie şi creativitate”, a scris Cook pe platforma X.
UPDATE 20:30 Secret Service: familia Trump sub protecţie în următoarele zile
În zilele următoare, în perioada de tranziţie de la administraţia lui Joe Biden la cea a lui Donald Trump, serviciile secrete americane vor începe să protejeze membrii familiei magnatului. Un oficial al serviciilor secrete a declarat asta pentru CNN. Măsura urmează un proces standard în trecerea de la un preşedinte la altul şi vine într-un moment istoric. Este nevoie de o atenţie deosebită din partea serviciilor secrete faţă de Trump, după asasinatul dejucat de la Butler, Pennsylvania, în iulie anul trecut, care a fost urmat de un al doilea presupus atentat la viaţa lui în Florida, în septembrie.
UPDATE 19:30 Jeff Bezos către Trump: revenire politică extraordinară
„Cele mai sincere felicitări celui de-al 45-lea şi acum al 47-lea Preşedinte pentru o revenire politică extraordinară şi o victorie decisivă. Nicio naţiune nu are o oportunitate mai mare. Îi dorim succes în conducerea şi unirea Americii pe care o iubim cu toţii”. Jeff Bezos, fondatorul şi preşedintele Amazon şi proprietarul Washington Post, scrie acest lucru pe X. Bezos şi-a apărat în ultimele zile decizia de a refuza sprijinul publicaţiei sale pentru Kamala Harris. Decizia a stârnit o reacţie din partea multor jurnalişti şi cititori, provocând demisia a aproximativ o treime din redacţia ziarului şi anularea abonamentelor de către 250.000 de cititori. În schimb, acţiunile Amazon au câştigat aproape 3% în această dimineaţă.
UPDATE 19:00 Apel telefonic între Bibi şi Trump, despre ameninţarea Iranului
Premierul Benjamin Netanyahu a vorbit în această seară cu preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, după cum a raportat biroul premierului, subliniind că a fost printre primii care l-au sunat. Conversaţia a fost caldă şi cordială, se spune în declaraţie, Netanyahu l-a felicitat pe Trump pentru victoria sa electorală şi cei doi au convenit să lucreze împreună pentru securitatea Israelului. Cei doi au discutat şi despre ameninţarea iraniană.
UPDATE 18:30 Se scot săbiile la democraţi: Biden are o mare responsabilitate
„Biden poartă o mare responsabilitate pentru înfrângerea Kamalei Harris”, o sursă din campania vicepreşedintelui a spus acest lucru pentru CNN.
UPDATE 18:00 Presa: Harris îl va suna astăzi pe Trump pentru a recunoaşte înfrângerea / Şi Biden îi va da un telefon magnatului
Kamala Harris îl va suna astăzi pe Donald Trump pentru a recunoaşte oficial înfrângerea. NBC News scrie acest lucru, citând două surse apropiate vicepreşedintelui. Joe Biden va vorbi şi cu preşedintele ales, potrivit unui oficial de la Casa Albă. Momentul celor două apeluri telefonice nu a fost încă definit.
UPDATE 17:00 Mass-media: Felicitări neoficiale de la Putin pentru Trump
Vladimir Putin l-ar fi felicitat pe Donald Trump, „neoficial”, în aşteptarea unui mesaj oficial neprogramat, scrie site-ul de ştiri independent Vyorstka, preluat de Moscow Times, citând surse apropiate Kremlinului. „Există speranţa, în primul rând, într-o reducere a ajutorului pentru Ucraina. Trump este cu siguranţă mult mai capabil să facă o înţelegere, una mai bună pentru noi, decât Harris”, precizează sursele.
UPDATE 16:40 Harris va vorbi mai târziu de la Universitatea Howard
Vicepreşedintele SUA Kamala Harris se va adresa susţinătorilor săi şi naţiunii mai târziu în cursul zilei de la Universitatea Howard, unde o mulţime se adunase aseară pentru a urmări rezultatele alegerilor. NBC News a raportat acest lucru, citând trei dintre colaboratorii lui Harris.
UPDATE 12:40 Trump câştigă în al patrulea stat-cheie şi depăşeşte pragul minim de 270 de voturi. Republicanul devine cel de-al 47-lea preşedinte al SUA
Donald Trump câştigă în Wisconsin, scrie AP, obţinând încă 10 voturi electorale
Astfel, republicanul reuşeşte să depăşească minimul de 270 de voturi necesare, ajungând la 277, şi devine cel de-al 47-lea preşedinte american.
Donald Trump a câştigat 27 de state – Wisconsin, Pennsylvania, Georgia, Carolina de Nord, Idaho, Iowa, Kansas, Utah, Montana, Ohio, Texas, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Wyoming, Nebraska şi Louisiana, Arkansas, Florida, Mississippi, Missouri, Carolina de Sud, Virginia de Vest, Indiana, Kentucky, Tennessee, Alabama şi Oklahoma.
UPDATE 11:30: Ce mesaje au transmis politicienii din România
Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi o parte dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din perioada următoare au transmis mesaje cu ocazia rezultatelor preliminare din SUA.
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă l-au felicitat pe Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale şi pentru obţinerea unui nou mandat, reiterând nevoia de a continua cooperarea între SUA şi România. Pe de altă parte, liderul AUR, George Simion, a catalogat alegerile câştigate de Trump drept „o victorie a patrioţilor, în faţa globaliştilor”.
UPDATE Şeful NATO l-a felicitat pe republican
UPDATE Cum au reacţionat liderii lumii după ce Trump şi-a proclamat victoria
UPDATE 10:10 Kamala Harris câştigă în Minnesota
Vicepreşedintele Kamala Harris a obţinut victoria în Minnesota alături de guvernatorul Tim Walz, prelungind o serie de victorii pentru democraţi care datează de 52 de ani, scrie AP.
Astfel, cu cele 10 voturi electorale din acest stat, Kamala Harris ajunge la 224 de voturi.
UPDATE Donald Trump îşi anunţă victoria, deşi rezultatele nu sunt finale
Donald Trump a vorbit în faţa susţinătorilor din Florida, anunţând deja că el a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA.
„Am obţinut o victorie incredibilă, este o victorie politică cum nu s-a mai inregistrat in ţara noastră”, a adăugat republicanul.
În acest moment, Donald Trump este aproape de victorie, având 267 de voturi din necesarul de 270 pentru a fi anunţat câştigător.
UPDATE 09:20 Donald Trump câştigă în al treilea stat-cheie
UPDATE 08:45 Votul s-a încheiat
Ultimele secţii de votare, cele din statul Alaska, s-au închis în urmă cu câteva minute, scrie CNN.
Statul este majoritar republican şi are 3 electori.
Sunt aşteptate rezultate şi din alte state, pe măsură ce numărătoarea voturilor continuă.
UPDATE 08:30 NYT îi oferă şanse de peste 95% lui Trump să câştige alegerile
Barometrul NYT arată că Donald Trump are peste 95% şanse să câştige alegerile prezidenţiale, obţinând 247 de voturi electorale până acum.
În celelalte state-cheie, Trump conduce în cifre şi, per total, el se află mai aproape de cele 270 de voturi minim necesare pentru a fi declarat învingător.
UPDATE 08:15 Kamala Harris câştigă în New Hampshire. Scorul: Trump 247 - 214 Harris
Democrata Kamala Harris a câştigat în New Hampshire, asigurându-i încă 4 voturi electorale, scrie Associated Press.
New Hampshire a sprijinit democraţii în şapte din ultimele opt alegeri prezidenţiale.
UPDATE 08:00 Trump câştigă şi în Georgia
Donald Trump a câştigat al doilea stat decisiv la alegerile prezidenţiale, Georgia.
Anunţul vine la puţin timp după ce a obţinut victoria în Carolina de Nord.
Georgia asigură 16 voturi electorale republicanului, iar scorul ajunge la 246 Trump - 210 Harris.
UPDATE 07:50 Trump - 246, Harris - 210. NYT: Trump e pe cale să câştige şi în Georgia
Georgia este un al stat-cheie în alegerile prezidenţiale din acest an, iar proiecţiile NYT arată că sunt mari şanse să fie câştigat de Donald Trump.
Georgia are 16 electori.
Situaţia în acest moment. Scor Trump 230- 210 Harris
Donald Trump a câştigat statul Carolina de Nord, un stat din sudul ţării, oferindu-i fostului preşedinte prima sa victorie crucială în drumul către un al doilea mandat şi reducând oportunităţile pentru Kamala Harris de a păstra Casa Albă în mâinile democraţilor.
Primele numărători din celelalte şase state de luptă - Pennsylvania, Nevada, Wisconsin, Michigan, Arizona şi Georgia - au arătat că Trump a obţinut rezultate bune în regiunile cruciale de care Harris avea nevoie pentru a menţine o calea spre victorie.
Anterior, Trump a câştigat cu uşurinţă Florida şi mai multe state cu orientare conservatoare din sud şi Midwest, inclusiv Texas şi Iowa, unde un sondaj atent urmărit la sfârşitul săptămânii a sugerat că Harris ar putea înregistra o surpriză.
Harris a obţinut victorii în statele democrate de încredere, inclusiv New York şi California, lăsându-l pe Trump cu un avans în colegiul electoral de 230 la 210. Candidatul câştigător trebuie să obţină 270 de voturi în colegiul electoral.
UPDATE 6:45 Scor: Trump 230 - 209 Harris
Vicepreşedintele Kamala Harris a câştigat statul Virginia, adăugând 13 voturi electorale la numărătoarea sa. Kamala Harris a câştigat New Mexico, adăugând cinci voturi electorale.
Kamala Harris a câştigat în Hawaii, relatează Associated Press.
Trump tot mai aproape de victorie. NYT îi oferă acum o şansă de 90% să obţină mandatul
Prin câştigarea Carolinei de Nord, Trump are mai multe opţiuni de a atinge pragul de 270 de voturi electorale pentru a-şi asigura mandatul
Trump poate ajunge la numărul magic prin victorii în Georgia şi Pennsylvania sau prin Georgia, Michigan şi Wisconsin. De asemenea, poate câştiga prin Wisconsin şi Arizona, precum şi alte combinaţii de state care implică Nevada.
BREAKING Trump câştigă primul stat cheie - Carolina de Nord. Scor: Trump 230 vs 179 Harris
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat statul cheie Carolina de Nord. Trump primeşte cele 16 voturi electorale ale statului după ce a învins-o pe candidata democrată Kamala Harris. Trump a câştigat statul şi în 2016 şi în 2020, dar democraţii au fost optimişti că ar putea inversa rezultatele anterioare prin cheltuieli de campanie, campanii de sondaj şi mitinguri ale lui Harris. Ei au încercat, de asemenea, să îl asocieze pe Trump cu candidatul republican la guvernare Mark Robinson, aflat în dificultate. Însă Trump şi JD Vance au vizitat adesea Carolina de Nord în timpul campaniei din toamnă, promovând un program economic mai protecţionist şi promisiuni de a lua măsuri drastice împotriva imigraţiei ilegale şi a frontierei de sud.
UPDATE 6:00 Noi state anunţate. Scorul este acum Trump 214 - 179 Harris
Kamala Harris a câştigat California marţi, oferindu-i cel mai mare premiu în alegerile prezidenţiale - 54 de voturi electorale.
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat marţi Idaho pentru a treia oară consecutiv, adăugând patru voturi electorale la palmaresul său
Kamala Harris a câştigat marţi cele 12 voturi electorale din Washington, devansându-l pe fostul preşedinte Donald Trump într-un stat în care acesta nu este popular.
UPDATE The New York Times îi oferă acum lui Donald Trump o şansă de 83% de a câştiga preşedinţia
Liderul republican are deja 198 de puncte asigurate, din 270 necesare, şi conduce în numărătoarea din mai multe state cheie. New York Times estimează acum şansele sale de a deveni al 47-lea preşedinte la peste 80%.
UPDATE NYT estimează că la acestă oră Trump are prima şansă să devină al 47-lea preşedinte al SUA / Trump 198 vs 109 Harris
Republicanul conduce în mai multe state cheie şi este văzut acum favorit să câştige alegerile, dar Karris păstrează încă şanse reale.
Ce state au rezultate deja:
Kamala Harris a câştigat în: Colorado, Connecticut, Delaware, Illinois, Massachusetts, Maryland, New Jersey, New York, Rhode Island, Vermont
Donald Trump a câştigat în: Alabama, Arkansas, Florida, Indiana, Kentucky, Louisiana, Missouri, Mississippi, Montana, Dakota de Nord, Nebraska, Ohio, Oklahoma, Carolina de Sud, Dakota de Sud, Tennessee, Texas, Utah, Virginia de Vest, Wyoming
UPDATE Trump 198 la 99 Harris
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat Montana pentru a treia oară consecutiv, adăugând patru voturi electorale la numărul său. Donald Trump a câştigat Utah şi cele şase voturi electorale ale acestuia.
Republicanul Donald Trump a câştigat statul Missouri, învingând-o pe democrata Kamala Harris. Alegătorii din Missouri l-au favorizat în mod covârşitor pe Trump în detrimentul democraţilor în alegerile din 2016 şi 2020, iar acesta era favorit să câştige şi în acest an.
Donald Trump a câştigat Texas, 40 de voturi electorale, dar şi Ohio, 17 voturi electorale, ceea ce duce numărul de puncte pentru Tump la 177. Kamala Harris încă mai are timp să recupereze cu California.
UPDATE 4:00 Trump 120 vs 99 Harris. Donald Trump câştigă în Wyoming, Louisiana, Dakota de Nord şi de Sud; Kamala Harris obţine New York
Kamala Harris a câştigat competiţia prezidenţială din New York, obţinând cele 28 de voturi electorale ale statului. New York-ul a votat pentru democraţi în fiecare competiţie prezidenţială de când Ronald Reagan a câştigat alegerile în 1984.
Donald Trump a câştigat marţi votul popular în Nebraska pentru al treilea scrutin consecutiv, primind două voturi din colegiul electoral. Trump a câştigat şi cele trei voturi electorale din Dakota de Nord şi cele trei din Dakota de Sud.
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat Louisiana pentru a treia oară consecutiv la alegerile prezidenţiale, sporindu-şi numărul de voturi electorale cu opt. Trump a învins-o pe vicepreşedinta Kamala Harris în Wyoming, un stat cu o populaţie mică, câştigând cele trei voturi electorale ale statului cel mai puţin populat din SUA.
UPDATE 3:30 Noi state câştigate de Trump şi Harris. Scorul: Trump 101 vs 71 Harris
Fostul preşedinte Donald Trump a obţinut cele şase voturi electorale din Arkansas, câştigând acest stat puternic republican pentru a treia oară consecutiv alegerile prezidenţiale. Kamala Harris a câştigat cele 14 voturi electorale din New Jersey. Victoria lui Harris în faţa republicanului Donald Trump continuă dominaţia democraţilor în acest stat, care, începând din 1988, a ales candidatul democrat la preşedinţie în fiecare scrutin.
NBC News preconizează că Kamala Harris va câştiga în Massachusetts, Maryland şi DC.
Donald Trump va câştiga în Missouri, Oklahoma, Florida, Alabama şi Tennessee.
UPDATE 2:30 Trump câştigă în Indiana şi Virginia de Vest. Scorul general este Harris 3 - 23 Trump
Trump câştigă Indiana ce are 11 puncte.
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat Virginia de Vest pentru al treilea ciclu consecutiv de alegeri prezidenţiale. Victoria adaugă patru voturi electorale la numărul fostului preşedinte. Niciun democrat nu a câştigat alegerile prezidenţiale în Virginia de Vest de la Bill Clinton în 1996.
UPDATE NBC News anunţă că Kamala Harris câştigă în Vermont, iar Donald Trump va câştiga în Kentucky
UPDATE 1:30 Primele EXIT POLL-uri. Trump conduce în Indiana şi Kentucky, state roşii în care era aşteptat să câştige
Primele EXIT POLL-uri din Indiana şi Kentucky arată că Trump conduce în faţa Kamalei Harris.
FOCUS Încep să apară primele rezultate. Scurt rezumat: Cum este ales preşedintele în SUA şi ce trebuie să urmăreşti în acestă noapte
Fiecare stat valorează un număr de puncte cunoscut sub numele de „voturi ale colegiului electoral” în funcţie de populaţia statului.
California, cel mai populat stat american, are 54 de voturi în colegiul electoral, reprezentând populaţia sa de 39 de milioane de locuitori.
În aproape toate statele, dacă câştigi chiar şi cu 0,1% diferenţă, obţii toate voturile colegiului electoral.
Există 538 de „puncte” în total. Pentru a deveni preşedinte, un candidat trebuie să ajungă la 270.
Majoritatea statelor sunt previzibile, aşa că totul s-ar putea rezuma la şapte state ce pot merge în oricare direcţie: Pennsylvania (19 voturi electorale), Georgia (16), Carolina de Nord (16), Michigan (15), Arizona (11), Wisconsin (10) şi Nevada (6
UPDATE 01:00 Secţiile de votare încep să se închidă
Urnele pentru alegerile prezidenţiale din SUA din 2024 s-au închis în unele părţi din Kentucky şi Indiana, două state puternic republicane care ar trebui să îi ofere lui Donald Trump un avans timpuriu, dar neconcludent, faţă de Kamala Harris, în cea mai strânsă cursă pentru Casa Albă din ultimele decenii.
UPDATE Poliţia din Philadelphia nu este la curent cu problemele legate de „frauda masivă” la care a făcut referire Trump pe reţelele de socializare
Departamentul de Poliţie din Philadelphia a declarat pentru CNN că nu ştia la ce se referea Trump într-o postare pe conturile de social-mediada, în care pretindea că există „fraudă masivă”, şi nu ştia de nicio problemă legată de vot care să necesite un răspuns din partea forţelor de ordine.
„O mulţime de discuţii despre fraudă masivă în Philadelphia. Vin forţele de ordine!!!” a postat Trump pe Truth Social marţi.
Trump a făcut ani de zile afirmaţii cu privire la fraudarea alegerilor în Philadelphia. El a repetat astfel de afirmaţii la începutul acestei toamne, spunând la un eveniment din Pennsylvania în septembrie, fără detalii, că „ei trişează în acest stat, în special în Philadelphia”.
UPDATE Când se închid urnele în SUA şi când aflăm viitorul preşedinte
Americanii se află în ultimele ore de vot, iar primele state îşi vor închide curând urnele. În unele state rezultatul va fi disponibil la scurt timp după închidere, dar în altele procesul de numărare este de aşteptat să dureze. Pentru a afla următorul preşedinte este nevoie ca Trump sau Harris să obţină 270 de electori.
UPDATE Google încearcă să remedieze o eroare a căutării care afişa rezultate diferite pentru întrebările referitoare la Harris şi Trump
Google se ocupă de o eroare tehnică ce a generat rezultate de căutare inconsistente pentru întrebările legate de votare pentru „Harris” versus „Trump.” O căutare cu „unde pot vota pentru Harris” oferea un instrument pentru găsirea secţiilor de votare, în timp ce „unde pot vota pentru Trump” afişa doar articole de ştiri, fără informaţii despre secţiile de vot.
Discrepanţa a fost subliniată într-o postare pe X (fost Twitter) de Elon Musk, care a acumulat rapid peste 4,5 milioane de vizualizări.
Google a explicat că funcţia „unde să votezi” a fost activată pentru Harris, deoarece acesta este şi numele unui comitat din Texas, similar cu alte nume de comitate, precum „Vance.”
Compania a asigurat utilizatorii că lucrează la o soluţie, adăugând că doar un număr mic de persoane utilizează această formulare specifică pentru căutarea informaţiilor despre votare
UPDATE Garda Naţională, mobilizată în 15 state pentru Ziua Alegerilor
Pentru Ziua Alegerilor, aproximativ 250 de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi în 15 state americane (Alabama, Arizona, Delaware, Hawaii, Illinois, Iowa, New Mexico, Carolina de Nord, Oregon, Pennsylvania, Tennessee, Texas, Washington, Wisconsin şi Virginia de Vest) pentru a oferi sprijin operaţional, potrivit unui purtător de cuvânt.
În plus, 85 de membri ai Gărzii Naţionale sunt în aşteptare în state precum Colorado şi Florida. În unele state, cum ar fi Washington şi Oregon, măsurile de siguranţă au fost consolidate după incendierea unor cutii de vot.
UPDATE Trump nu consideră necesară o avertizare împotriva violenţei dacă pierde alegerile
Donald Trump a declarat marţi că nu consideră necesar să le ceară susţinătorilor să nu recurgă la violenţă dacă va pierde alegerile. Întrebat dacă ar face o astfel de solicitare, fostul preşedinte a spus: „Nu trebuie să le spun asta… Suporterii mei nu sunt violenţi.” El a adăugat că „nu doreşte violenţă”, dar crede că nu este nevoie să le reamintească acest lucru susţinătorilor săi.
Declaraţia sa vine pe fondul evenimentelor din 6 ianuarie 2021, când susţinătorii săi au luat cu asalt Capitoliul, încercând să oprească certificarea rezultatelor alegerilor din 2020.
UPDATE Secretarul de Stat din Georgia afirmă că ameninţările cu bombă de la secţiile de votare sunt de „origine rusă”
Brad Raffensperger, secretarul de stat din Georgia, a declarat că ameninţările false care au dus la întreruperea votului la două secţii de votare provin din Rusia. Autorităţile iau întotdeauna astfel de ameninţări în serios pentru siguranţa publicului, a mai precizat acesta.
Ameninţările au dus la închiderea temporară a secţiilor de vot din Union City, lângă Atlanta, o zonă cu o populaţie predominant afro-americană. FBI a confirmat că este la curent cu mai multe ameninţări de acest tip în Georgia, dar nu a specificat sursa acestora şi a declarat că ameninţările nu sunt considerate credibile.
Raffensperger a adăugat că Rusia doreşte să provoace confuzie în rândul americanilor şi să perturbe alegerile.
UPDATE Donald Trump a votat în Florida. Candidatul s-a adresat jurnaliştilor aflaţi în interiorul secţiei
UPDATE Nu s-au înregistrat incidente semnificative
Un înalt oficial din cadrul Agenţiei pentru Securitatea Cibernetică şi Infrastructurii, Cait Conley, a declarat că nu s-au înregistrat incidente semnificative la nivel naţional care să afecteze securitatea infrastructurii electorale, în ciuda unor perturbări locale cauzate de vreme extremă. Aceste evenimente au fost considerate de rutină şi anticipate.
Votul a început în anumite zone afectate de un front rece care aduce ploi puternice şi furtuni severe, Wisconsin fiind unul dintre statele cele mai afectate. Conley a subliniat că, în general, situaţia rămâne sub control şi nu există motive de îngrijorare cu privire la securitatea alegerilor. Aceasta a evitat să ofere detalii despre locaţiile specifice ale perturbaţiilor, concentrându-se pe evaluarea generală a situaţiei electorale.
UPDATE Biden aşteaptă rezultatele alegerilor la Casa Albă
Deşi nu se află pe buletinul de vot, preşedintele american Joe Biden trece printr-un moment crucial în această zi de alegeri, rezultatele putând influenţa considerabil moştenirea sa politică şi direcţia Partidului Democrat, scrie CNN.
Alături de Prima Doamnă Jill Biden şi de personalul Casei Albe, el va urmări îndeaproape rezultatele din reşedinţa prezidenţială. Biden a preferat să stea în umbră în ultimele zile, concentrându-se pe susţinerea vicepreşedintei Kamala Harris, a cărei victorie ar putea proteja realizările sale şi împiedica revenirea lui Donald Trump la preşedinţie.
Echipa lui Biden a lucrat pentru a uni baza democrată în jurul lui Harris, considerând că succesul acesteia s-ar putea construi pe progresele realizate în timpul mandatului său. O victorie a lui Harris ar asigura continuitatea politicilor lui Biden în domenii precum sprijinul pentru sindicate, sănătate şi climă. Sâmbătă, Biden a vorbit la Scranton, cerând sprijinul sindicatelor pentru Harris, prezentând această susţinere ca o continuare a obiectivelor comune.
Totuşi, în cazul unei înfrângeri a lui Harris, Biden s-ar putea confrunta cu critici privind momentul deciziei sale de a nu susţine un alt candidat mai devreme, ceea ce ar putea slăbi poziţia partidului. Biden şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe ale unui al doilea mandat Trump, care ar putea ameninţa realizările administraţiei sale.
UPDATE La ora locală 08:00, alte state îşi deschid secţiile de votare
De-a lungul dimineţii, secţiile de votare din SUA s-au deschis treptat, iar acum, la ora 08:00 ET, au început să funcţioneze şi în alte state. Printre acestea se numără Arizona, Iowa, Louisiana, Minnesota, Dakota de Sud, Dakota de Nord, Oklahoma, Texas şi Wisconsin.
UPDATE Au început să se deschidă secţiile de votare de pe coasta de Est
Secţiile de votare din opt state de pe Coasta estică s-au deschis la ora locală 6:00, inclusiv cele din Connecticut, New Jersey, New York, New Hampshire şi Virginia, Indiana şi Kentucky, dar şi în Maine, notează CNN.
UPDATE SUA acuză Rusia de dezinformare în statele decisive
Luni noaptea, cu doar câteva ore înainte de deschiderea secţiilor de votare, o declaraţie comună a FBI, Directoratului Naţional de Informaţii (ODNI) şi a Agenţiei de Securitate Cibernetică (CISA) arată că state ostile, în frunte cu Rusia, “desfăşoară operaţiuni de influenţă suplimentare menite să submineze încrederea publicului în integritatea alegerilor din SUA şi să alimenteze diviziunile între americani. Aceste eforturi riscă să incite la violenţă, inclusiv împotriva oficialilor electorali”.
UPDATE Generaţia TikTok, la vot. Cum influenţează platforma alegerile
UPDATE Un influencer pro-Trump a primit 100 de dolari de la un agent rus pentru a posta un videoclip fals cu fraude electorale
Influencerul pro-Trump trebuia să publice un videoclip fals cu imigranţi haitieni care pretindeau că au votat în alegerile prezidenţiale din SUA. Potrivit spuselor sale, aceasta nu ar fi prima dată când primeşte o sumă de bani din partea agentului rus pentru a efectua astfel de acţiuni, scrie CNN.
UPDATE Donald Trump şi Kamala Harris şi-au încheiat campania electorală
UPDATE Măsuri de securitate, luate în mai multe state în ziua votului
Alegerile prezidenţiale din SUA încep, oficial, astăzi, 5 noiembrie 2024. Scrutinul este unul decisiv pentru viitorul SUA, ultimii patru ani fiind marcaţi de diverse evenimente politice, economice şi sociale.
Campania electorală s-a încheiat luni, 4 noiembrie, iar astăzi se pot prezenta la secţiile de votare alegătorii care nu au votat deja prin corespondenţă.
Cine sunt candidaţii în cursa pentru Casa Albă?
Atât Partidul Republican, cât şi cel Democrat au câte un candidat.
-
Partidul Republican
Donald Trump – fost preşedinte al SUA în perioada 2016-2020 – este candidatul republicanilor pentru preşedinţia SUA. Trump s-a născut în Queens, New York, pe data de 14 iunie 1946, şi are 78 de ani. A fost căsătorit de trei ori şi are 5 copii. Profesional, Donald Trump a fost un dezvoltator pentru imobiliare de lux în New York, iar averea sa este estimată la peste 6 miliarde de dolari.
Fostul preşedinte american este implicat într-un proces de fals în acte, fiind găsit vinovat în 34 de capete de acuzare. În prezent, îşi aşteaptă sentinţa.
J.D. Vance este senator de Ohio şi partenerul lui Donald Trump în alegerile pentru Casa Albă. El candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA. În vârstă de 40 de ani, el este căsătorit şi are trei copii. În perioada preşedinţiei Trump, J.D. Vance îl critică pe republican, însă din 2021 îşi schimbă poziţia şi devine un susţinător al acestuia.
-
Partidul Democrat
Kamala Harris – actuală vicepreşedinte a SUA – este candidata democraţilor pentru funcţia de preşedinte al SUA. Ea a intrat în cursă în luna iulie, după ce Joe Biden şi-a anunţat retragerea. Kamala Harris s-a născut pe 20 octombrie 1964 în Oakland, California, şi are 2 copii vitregi.
Kamala Harris a fost procuror general al Californiei, iar în 2021 devine, odată cu victoria lui Joe Biden, prima femeie de culoare care ocupă funcţia de vicepreşedinte al SUA.
Tim Walz este partenerul de campanie al Kamalei Harris, candidând pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA. Născut în Nebraska şi în vârstă de 60 de ani, Tim Walz este căsătorit şi are doi copii. A servit Garda Naţională timp de 24 de ani, a fost profesor de geografie şi antrenor de fotbal înainte de a intra în politică.
Cum se desfăşoară votul şi care sunt statele decisive?
Până acum, 77 de milioane de americani au votat anticipat prin corespondenţă, reprezentând aproape jumătate din numărul celor cu drept de vot.
Preşedintele este ales indirect de către cetăţeni, ci prin intermediul unui colegiu electoral. Mai multe detalii despre modul în care este ales preşedintele SUA pot fi citite AICI.
Deşi unele state au o anumită tendinţă de a vota, şapte state sunt, la alegerile din acest an, decisive. De aceea, Donald Trump şi Kamala Harris şi-au îndreptat atenţia spre aceste „swing states” (state decisive – n.r.), pentu că ele au şi un număr mare de electori care pot înclina balanţa spre un anumit candidat.
Statele decisive sunt:
- Pennsylania
- Arizona
- Georgia
- Carolina de Nord
- Michigan
- Wisconsin
- Nevada
Rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA vor apărea în următoarele zile, iar în cazul în care în anumite state vor exista solicitări de renumărare a voturilor, procedura şi anunţul oficial al câştigătorului ar putea dura chiar şi săptămâni.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe