- Home
- Externe
- (06.11.2024, 05:10)
- Diana Nunut , , Bianca Popa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE UPDATE Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Rezultate: Trump 188 vs 99 Harris. 270 de „puncte” asigură mandatul. NYT estimează că la acestă oră Trump are prima şansă să devină al 47-lea preşedinte al SUA
- Americanii îşi decid viitorul preşedinte, având de ales între republicanul Donald Trump şi democrata Kamala Harris.
- În unele state rezultatul va fi disponibil la scurt timp după închidere, dar în altele procesul de numărare este de aşteptat să dureze. Pentru a afla următorul preşedinte este nevoie ca Trump sau Harris să obţină 270 de electori.
- Statele decisive sunt: Pennsylania, Arizona, Georgia, Carolina de Nord, Michigan, Wisconsin, Nevada.
- Primele rezultate: Kamala Harris câştigă în Vermont, iar Donald Trump în Kentucky, Indiana şi Virginia de Vest
- UPDATE Donald Trump câştigă în Wyoming, Louisiana, Dakota de Nord şi de Sud; Kamala Harris obţine New York
- UPDATE Noi state câştigate de Trump şi Harris. Scorul: Trump 177 vs 99 Harris
Urmărește
11354 afișări
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump vs Kamala Harris. Încep să apară primele rezultate. Garda Naţională, mobilizată în 15 state
Reamintim, există 538 de „puncte” în total. Pentru a deveni preşedinte, un candidat trebuie să ajungă la 270. Fiecare stat are un număr de puncte
UPDATE NYT estimează că la acestă oră Trump are prima şansă să devină al 47-lea preşedinte al SUA / Trump 198-99 Harris
Republicanul conduce în mai multe state cheie şi este văzut acum favorit să câştige alegerile, dar Karris păstrează încă şanse reale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Urnele se închid în mai multe state, vin primele rezultate. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă
-
Comisarul european desemnat pentru afaceri interne, despre aderarea deplină a României la Schengen
-
Studiu: Germania va trebui să crească cheltuielile dedicate apărării, dacă Ucraina pierde războiul
-
Rezultate alegeri în SUA. A început numărarea voturilor. Donald Trump câştigă în Florida, Kamala Harris în New York
UPDATE Trump 198 la 99 Harris
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat Montana pentru a treia oară consecutiv, adăugând patru voturi electorale la numărul său. Donald Trump a câştigat Utah şi cele şase voturi electorale ale acestuia.
Republicanul Donald Trump a câştigat statul Missouri, învingând-o pe democrata Kamala Harris. Alegătorii din Missouri l-au favorizat în mod covârşitor pe Trump în detrimentul democraţilor în alegerile din 2016 şi 2020, iar acesta era favorit să câştige şi în acest an.
Donald Trump a câştigat Texas, 40 de voturi electorale, dar şi Ohio, 17 voturi electorale, ceea ce duce numărul de puncte pentru Tump la 177. Kamala Harris încă mai are timp să recupereze cu California.
UPDATE 4:00 Trump 120 vs 99 Harris. Donald Trump câştigă în Wyoming, Louisiana, Dakota de Nord şi de Sud; Kamala Harris obţine New York
Kamala Harris a câştigat competiţia prezidenţială din New York, obţinând cele 28 de voturi electorale ale statului. New York-ul a votat pentru democraţi în fiecare competiţie prezidenţială de când Ronald Reagan a câştigat alegerile în 1984.
Donald Trump a câştigat marţi votul popular în Nebraska pentru al treilea scrutin consecutiv, primind două voturi din colegiul electoral. Trump a câştigat şi cele trei voturi electorale din Dakota de Nord şi cele trei din Dakota de Sud.
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat Louisiana pentru a treia oară consecutiv la alegerile prezidenţiale, sporindu-şi numărul de voturi electorale cu opt. Trump a învins-o pe vicepreşedinta Kamala Harris în Wyoming, un stat cu o populaţie mică, câştigând cele trei voturi electorale ale statului cel mai puţin populat din SUA.
UPDATE 3:30 Noi state câştigate de Trump şi Harris. Scorul: Trump 101 vs 71 Harris
Fostul preşedinte Donald Trump a obţinut cele şase voturi electorale din Arkansas, câştigând acest stat puternic republican pentru a treia oară consecutiv alegerile prezidenţiale. Kamala Harris a câştigat cele 14 voturi electorale din New Jersey. Victoria lui Harris în faţa republicanului Donald Trump continuă dominaţia democraţilor în acest stat, care, începând din 1988, a ales candidatul democrat la preşedinţie în fiecare scrutin.
NBC News preconizează că Kamala Harris va câştiga în Massachusetts, Maryland şi DC.
Donald Trump va câştiga în Missouri, Oklahoma, Florida, Alabama şi Tennessee.
UPDATE 2:30 Trump câştigă în Indiana şi Virginia de Vest. Scorul general este Harris 3 - 23 Trump
Trump câştigă Indiana ce are 11 puncte.
Fostul preşedinte Donald Trump a câştigat Virginia de Vest pentru al treilea ciclu consecutiv de alegeri prezidenţiale. Victoria adaugă patru voturi electorale la numărul fostului preşedinte. Niciun democrat nu a câştigat alegerile prezidenţiale în Virginia de Vest de la Bill Clinton în 1996.
UPDATE NBC News anunţă că Kamala Harris câştigă în Vermont, iar Donald Trump va câştiga în Kentucky
UPDATE 1:30 Primele EXIT POLL-uri. Trump conduce în Indiana şi Kentucky, state roşii în care era aşteptat să câştige
Primele EXIT POLL-uri din Indiana şi Kentucky arată că Trump conduce în faţa Kamalei Harris.
FOCUS Încep să apară primele rezultate. Scurt rezumat: Cum este ales preşedintele în SUA şi ce trebuie să urmăreşti în acestă noapte
Fiecare stat valorează un număr de puncte cunoscut sub numele de „voturi ale colegiului electoral” în funcţie de populaţia statului.
California, cel mai populat stat american, are 54 de voturi în colegiul electoral, reprezentând populaţia sa de 39 de milioane de locuitori.
În aproape toate statele, dacă câştigi chiar şi cu 0,1% diferenţă, obţii toate voturile colegiului electoral.
Există 538 de „puncte” în total. Pentru a deveni preşedinte, un candidat trebuie să ajungă la 270.
Majoritatea statelor sunt previzibile, aşa că totul s-ar putea rezuma la şapte state ce pot merge în oricare direcţie: Pennsylvania (19 voturi electorale), Georgia (16), Carolina de Nord (16), Michigan (15), Arizona (11), Wisconsin (10) şi Nevada (6
UPDATE 01:00 Secţiile de votare încep să se închidă
Urnele pentru alegerile prezidenţiale din SUA din 2024 s-au închis în unele părţi din Kentucky şi Indiana, două state puternic republicane care ar trebui să îi ofere lui Donald Trump un avans timpuriu, dar neconcludent, faţă de Kamala Harris, în cea mai strânsă cursă pentru Casa Albă din ultimele decenii.
UPDATE Poliţia din Philadelphia nu este la curent cu problemele legate de „frauda masivă” la care a făcut referire Trump pe reţelele de socializare
Departamentul de Poliţie din Philadelphia a declarat pentru CNN că nu ştia la ce se referea Trump într-o postare pe conturile de social-mediada, în care pretindea că există „fraudă masivă”, şi nu ştia de nicio problemă legată de vot care să necesite un răspuns din partea forţelor de ordine.
„O mulţime de discuţii despre fraudă masivă în Philadelphia. Vin forţele de ordine!!!” a postat Trump pe Truth Social marţi.
Trump a făcut ani de zile afirmaţii cu privire la fraudarea alegerilor în Philadelphia. El a repetat astfel de afirmaţii la începutul acestei toamne, spunând la un eveniment din Pennsylvania în septembrie, fără detalii, că „ei trişează în acest stat, în special în Philadelphia”.
UPDATE Când se închid urnele în SUA şi când aflăm viitorul preşedinte
Americanii se află în ultimele ore de vot, iar primele state îşi vor închide curând urnele. În unele state rezultatul va fi disponibil la scurt timp după închidere, dar în altele procesul de numărare este de aşteptat să dureze. Pentru a afla următorul preşedinte este nevoie ca Trump sau Harris să obţină 270 de electori.
UPDATE Google încearcă să remedieze o eroare a căutării care afişa rezultate diferite pentru întrebările referitoare la Harris şi Trump
Google se ocupă de o eroare tehnică ce a generat rezultate de căutare inconsistente pentru întrebările legate de votare pentru „Harris” versus „Trump.” O căutare cu „unde pot vota pentru Harris” oferea un instrument pentru găsirea secţiilor de votare, în timp ce „unde pot vota pentru Trump” afişa doar articole de ştiri, fără informaţii despre secţiile de vot.
Discrepanţa a fost subliniată într-o postare pe X (fost Twitter) de Elon Musk, care a acumulat rapid peste 4,5 milioane de vizualizări.
Google a explicat că funcţia „unde să votezi” a fost activată pentru Harris, deoarece acesta este şi numele unui comitat din Texas, similar cu alte nume de comitate, precum „Vance.”
Compania a asigurat utilizatorii că lucrează la o soluţie, adăugând că doar un număr mic de persoane utilizează această formulare specifică pentru căutarea informaţiilor despre votare
UPDATE Garda Naţională, mobilizată în 15 state pentru Ziua Alegerilor
Pentru Ziua Alegerilor, aproximativ 250 de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi în 15 state americane (Alabama, Arizona, Delaware, Hawaii, Illinois, Iowa, New Mexico, Carolina de Nord, Oregon, Pennsylvania, Tennessee, Texas, Washington, Wisconsin şi Virginia de Vest) pentru a oferi sprijin operaţional, potrivit unui purtător de cuvânt.
În plus, 85 de membri ai Gărzii Naţionale sunt în aşteptare în state precum Colorado şi Florida. În unele state, cum ar fi Washington şi Oregon, măsurile de siguranţă au fost consolidate după incendierea unor cutii de vot.
UPDATE Trump nu consideră necesară o avertizare împotriva violenţei dacă pierde alegerile
Donald Trump a declarat marţi că nu consideră necesar să le ceară susţinătorilor să nu recurgă la violenţă dacă va pierde alegerile. Întrebat dacă ar face o astfel de solicitare, fostul preşedinte a spus: „Nu trebuie să le spun asta… Suporterii mei nu sunt violenţi.” El a adăugat că „nu doreşte violenţă”, dar crede că nu este nevoie să le reamintească acest lucru susţinătorilor săi.
Declaraţia sa vine pe fondul evenimentelor din 6 ianuarie 2021, când susţinătorii săi au luat cu asalt Capitoliul, încercând să oprească certificarea rezultatelor alegerilor din 2020.
UPDATE Votul în Statele Unite a început cu succes în toate statele
Votarea este în plină desfăşurare în Statele Unite, cu secţiile de votare deschise până seara. Funcţionarii electorali, în special din statele-cheie, subliniază importanţa menţinerii integrităţii procesului electoral în faţa eforturilor de combatere a dezinformării.
Peste 83 de milioane de americani şi-au exprimat deja votul, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din totalul voturilor exprimate în alegerile prezidenţiale din 2020, deşi acest număr este mai mic comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, când votul anticipat era prevalent.
State precum Florida şi Pennsylvania anticipază o numărare rapidă a voturilor, secretarul de stat din Florida afirmând că rezultatele ar trebui să fie disponibile până la lăsarea întunericului, în timp ce oficialii din Philadelphia se aşteaptă să accelereze procesul comparativ cu 2020.
UPDATE Secretarul de Stat din Georgia afirmă că ameninţările cu bombă de la secţiile de votare sunt de „origine rusă”
Brad Raffensperger, secretarul de stat din Georgia, a declarat că ameninţările false care au dus la întreruperea votului la două secţii de votare provin din Rusia. Autorităţile iau întotdeauna astfel de ameninţări în serios pentru siguranţa publicului, a mai precizat acesta.
Ameninţările au dus la închiderea temporară a secţiilor de vot din Union City, lângă Atlanta, o zonă cu o populaţie predominant afro-americană. FBI a confirmat că este la curent cu mai multe ameninţări de acest tip în Georgia, dar nu a specificat sursa acestora şi a declarat că ameninţările nu sunt considerate credibile.
Raffensperger a adăugat că Rusia doreşte să provoace confuzie în rândul americanilor şi să perturbe alegerile.
UPDATE Donald Trump a votat în Florida. Candidatul s-a adresat jurnaliştilor aflaţi în interiorul secţiei
UPDATE Nu s-au înregistrat incidente semnificative
Un înalt oficial din cadrul Agenţiei pentru Securitatea Cibernetică şi Infrastructurii, Cait Conley, a declarat că nu s-au înregistrat incidente semnificative la nivel naţional care să afecteze securitatea infrastructurii electorale, în ciuda unor perturbări locale cauzate de vreme extremă. Aceste evenimente au fost considerate de rutină şi anticipate.
Votul a început în anumite zone afectate de un front rece care aduce ploi puternice şi furtuni severe, Wisconsin fiind unul dintre statele cele mai afectate. Conley a subliniat că, în general, situaţia rămâne sub control şi nu există motive de îngrijorare cu privire la securitatea alegerilor. Aceasta a evitat să ofere detalii despre locaţiile specifice ale perturbaţiilor, concentrându-se pe evaluarea generală a situaţiei electorale.
UPDATE Biden aşteaptă rezultatele alegerilor la Casa Albă
Deşi nu se află pe buletinul de vot, preşedintele american Joe Biden trece printr-un moment crucial în această zi de alegeri, rezultatele putând influenţa considerabil moştenirea sa politică şi direcţia Partidului Democrat, scrie CNN.
Alături de Prima Doamnă Jill Biden şi de personalul Casei Albe, el va urmări îndeaproape rezultatele din reşedinţa prezidenţială. Biden a preferat să stea în umbră în ultimele zile, concentrându-se pe susţinerea vicepreşedintei Kamala Harris, a cărei victorie ar putea proteja realizările sale şi împiedica revenirea lui Donald Trump la preşedinţie.
Echipa lui Biden a lucrat pentru a uni baza democrată în jurul lui Harris, considerând că succesul acesteia s-ar putea construi pe progresele realizate în timpul mandatului său. O victorie a lui Harris ar asigura continuitatea politicilor lui Biden în domenii precum sprijinul pentru sindicate, sănătate şi climă. Sâmbătă, Biden a vorbit la Scranton, cerând sprijinul sindicatelor pentru Harris, prezentând această susţinere ca o continuare a obiectivelor comune.
Totuşi, în cazul unei înfrângeri a lui Harris, Biden s-ar putea confrunta cu critici privind momentul deciziei sale de a nu susţine un alt candidat mai devreme, ceea ce ar putea slăbi poziţia partidului. Biden şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe ale unui al doilea mandat Trump, care ar putea ameninţa realizările administraţiei sale.
UPDATE La ora locală 08:00, alte state îşi deschid secţiile de votare
De-a lungul dimineţii, secţiile de votare din SUA s-au deschis treptat, iar acum, la ora 08:00 ET, au început să funcţioneze şi în alte state. Printre acestea se numără Arizona, Iowa, Louisiana, Minnesota, Dakota de Sud, Dakota de Nord, Oklahoma, Texas şi Wisconsin.
UPDATE Au început să se deschidă secţiile de votare de pe coasta de Est
Secţiile de votare din opt state de pe Coasta estică s-au deschis la ora locală 6:00, inclusiv cele din Connecticut, New Jersey, New York, New Hampshire şi Virginia, Indiana şi Kentucky, dar şi în Maine, notează CNN.
UPDATE SUA acuză Rusia de dezinformare în statele decisive
Luni noaptea, cu doar câteva ore înainte de deschiderea secţiilor de votare, o declaraţie comună a FBI, Directoratului Naţional de Informaţii (ODNI) şi a Agenţiei de Securitate Cibernetică (CISA) arată că state ostile, în frunte cu Rusia, “desfăşoară operaţiuni de influenţă suplimentare menite să submineze încrederea publicului în integritatea alegerilor din SUA şi să alimenteze diviziunile între americani. Aceste eforturi riscă să incite la violenţă, inclusiv împotriva oficialilor electorali”.
UPDATE Cum plănuieşte Trump să conteste alegerile dacă va pierde
Spre deosebire de 2020, experţii spun că efortul de contestare al alegerilor este mult mai organizat.
UPDATE Generaţia TikTok, la vot. Cum influenţează platforma alegerile
UPDATE Un influencer pro-Trump a primit 100 de dolari de la un agent rus pentru a posta un videoclip fals cu fraude electorale
Influencerul pro-Trump trebuia să publice un videoclip fals cu imigranţi haitieni care pretindeau că au votat în alegerile prezidenţiale din SUA. Potrivit spuselor sale, aceasta nu ar fi prima dată când primeşte o sumă de bani din partea agentului rus pentru a efectua astfel de acţiuni, scrie CNN.
UPDATE Donald Trump şi Kamala Harris şi-au încheiat campania electorală
UPDATE Măsuri de securitate, luate în mai multe state în ziua votului
Alegerile prezidenţiale din SUA încep, oficial, astăzi, 5 noiembrie 2024. Scrutinul este unul decisiv pentru viitorul SUA, ultimii patru ani fiind marcaţi de diverse evenimente politice, economice şi sociale.
Campania electorală s-a încheiat luni, 4 noiembrie, iar astăzi se pot prezenta la secţiile de votare alegătorii care nu au votat deja prin corespondenţă.
Cine sunt candidaţii în cursa pentru Casa Albă?
Atât Partidul Republican, cât şi cel Democrat au câte un candidat.
-
Partidul Republican
Donald Trump – fost preşedinte al SUA în perioada 2016-2020 – este candidatul republicanilor pentru preşedinţia SUA. Trump s-a născut în Queens, New York, pe data de 14 iunie 1946, şi are 78 de ani. A fost căsătorit de trei ori şi are 5 copii. Profesional, Donald Trump a fost un dezvoltator pentru imobiliare de lux în New York, iar averea sa este estimată la peste 6 miliarde de dolari.
Fostul preşedinte american este implicat într-un proces de fals în acte, fiind găsit vinovat în 34 de capete de acuzare. În prezent, îşi aşteaptă sentinţa.
J.D. Vance este senator de Ohio şi partenerul lui Donald Trump în alegerile pentru Casa Albă. El candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA. În vârstă de 40 de ani, el este căsătorit şi are trei copii. În perioada preşedinţiei Trump, J.D. Vance îl critică pe republican, însă din 2021 îşi schimbă poziţia şi devine un susţinător al acestuia.
-
Partidul Democrat
Kamala Harris – actuală vicepreşedinte a SUA – este candidata democraţilor pentru funcţia de preşedinte al SUA. Ea a intrat în cursă în luna iulie, după ce Joe Biden şi-a anunţat retragerea. Kamala Harris s-a născut pe 20 octombrie 1964 în Oakland, California, şi are 2 copii vitregi.
Kamala Harris a fost procuror general al Californiei, iar în 2021 devine, odată cu victoria lui Joe Biden, prima femeie de culoare care ocupă funcţia de vicepreşedinte al SUA.
Tim Walz este partenerul de campanie al Kamalei Harris, candidând pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA. Născut în Nebraska şi în vârstă de 60 de ani, Tim Walz este căsătorit şi are doi copii. A servit Garda Naţională timp de 24 de ani, a fost profesor de geografie şi antrenor de fotbal înainte de a intra în politică.
Cum se desfăşoară votul şi care sunt statele decisive?
Până acum, 77 de milioane de americani au votat anticipat prin corespondenţă, reprezentând aproape jumătate din numărul celor cu drept de vot.
Preşedintele este ales indirect de către cetăţeni, ci prin intermediul unui colegiu electoral. Mai multe detalii despre modul în care este ales preşedintele SUA pot fi citite AICI.
Deşi unele state au o anumită tendinţă de a vota, şapte state sunt, la alegerile din acest an, decisive. De aceea, Donald Trump şi Kamala Harris şi-au îndreptat atenţia spre aceste „swing states” (state decisive – n.r.), pentu că ele au şi un număr mare de electori care pot înclina balanţa spre un anumit candidat.
Statele decisive sunt:
- Pennsylania
- Arizona
- Georgia
- Carolina de Nord
- Michigan
- Wisconsin
- Nevada
Rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA vor apărea în următoarele zile, iar în cazul în care în anumite state vor exista solicitări de renumărare a voturilor, procedura şi anunţul oficial al câştigătorului ar putea dura chiar şi săptămâni.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Greșesc sau nu sondajele americane? Care sunt cele 3 scenarii în care ar putea câștiga Kamala Harris alegerile din SUA
Citește pe www.zf.ro: Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Rezultatele din șapte state swing vor decide Președintele SUA. Republicanii susțin că Trump va lua Pennsylvania, care are cele mai multe voturi electorale
Dezastru în industria auto: Producătorul german de piese auto Schaeffler a anunţat că dă afară 4.700 de persoane. În septembrie, gigantul german a trimis înştiinţări de şomaj tehnic angajaţilor de la fabrica din Braşov
Se adună nori de criză. Un uriaş magazin din China, pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume a vrut să îl umple ochi cu haine, genţi şi pantofi de milioane de euro, acum stă gol şi abandonat. Să fie acesta primul semn că şi în buzunarele bogaţilor a început să bată vântul?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Ce s-a ales de averea Ronei Hartner. Motivul pentru care fiica ei nu a primit o moștenire prea mare
CANCAN.RO
„Eu sunt Ilinca”. Soția lui George Simion anunță o surpriză editorială în podcast-ul lui Codin Maticiuc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe