- Home
- Externe
-
BUDAPESTA, (07.04.2014, 01:15)
- Anna Primac
Alegerile din Ungaria nu au fost libere şi corecte, afirmă fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany
Fostul premier socialist şi unul dintre liderii alianţei de stânga, Ferenc Gyurcsany, a apreciat că alegerile legislative desfăşurate duminică, în Ungaria, şi la care partidul conservator al lui Viktor Orban s-a clasat pe primul loc, nu au fost "nici libere, nici corecte".

Alegerile din Ungaria nu au fost libere şi corecte, afirmă fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
El a insistat că legea electorală şi situaţia politică nu au reuşit să le asigure alegătorilor "un acces egal la informaţii".
"Consider că alegerile nu au fost legitime, dar am participat la ele, deoarece nu putem să cedăm ţara noastră fără luptă", a adăugat Gyurcsany, în vârstă de 52 de ani, un economist strălucit, care l-a învins pe Viktor Orban la alegerile din 2006.
Totuşti, el speră că rezultatele finale vor fi mai "echilibrate".
Gyurcsany a afirmat că partidele de stânga din opoziţie vor participa separat la alegerile pentru Parlamentul European, însă vor coopera înainte de alegerile municipale din toamnă.
La rândul său, Gergely Gulyas, un deputat al partidului Fidesz, care a obţinut o victorie detaşată, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, s-a declarat mulţumit de desfăţurarea alegerilor şi a declarat că noul sistem electoral din Ungaria s-a dovedit a fi robust.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe