Alegerile parlamentare în Belarus, considerate un barometru al puterii preşedintelui Lukaşenko
Membrii Parlamentului de la Minsk, care provin din diverse partide politice, îl susţin în general pe preşedintele Lukaşenko, care conduce ţara în mod autoritar de un sfert de secol.
Alegerile vor fi supravegheate de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a trimis peste 400 de observatori în Belarus pentru a monitoriza procesul de vot.
Anterior, cu ocazia precedentelor alegeri legislative, în urma cu trei ani, OSCE a criticat dur autorităţile din Belarus, afirmând că votul a fost „afectate un număr semnificativ de nereguli şi lipsa transparenţei”.
Procesul de vot a început în Belarus la ora locală 8:00 (ora României, 7:00) şi se va încheia la ora locală 20:00 (ora României, 19:00).
Rusia este principalul aliat al Belarusului, cele două ţări cooperând îndeaproape în plan economic şi militar, însă Lukaşenko a încercat în ultimii ani să normalizeze relaţiile Minskului cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, pentru a contrabalansa influenţa Moscovei.