Până în 2020, India ar putea înregistra o creştere cu 500 la sută a numărului de calculatoare vechi devenite deşeuri, potrivit sondajului realizat în 11 state. Dacă nu sunt tratate corespunzător, deşeurile electronice pot reprezenta un risc pentru mediu şi pentru sănătatea publică.
La nivel global, cantitatea de deşeuri electronice creşte cu aproximativ 40 de milioane de tone pe an, în contextul în care consumatorii din ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare cumpără noi aparate electronice, înlocuindu-le pe cele vechi.
Multe dintre articolele vechi ajung în ţările în curs de dezvoltare. Până în 2020, China şi Africa de Sud ar putea înregistra creşteri cu 400 la sută a numărului de calculatoare vechi, faţă de nivelul din 2007.
Potrivit raportului, în zece ani, deşeurile electronice provenind de la telefoanele mobile vor fi de şapte ori mai numeroase în China şi de 18 ori în India.
Unele state sunt dispuse să colecteze deşeurile electronice, pentru a extrage din ele materiale şi metale ce intră în alcătuirea articolelor electronice moderne. Însă alte state, cum ar fi China, India, Brazilia sau Mexic, „se pot confrunta cu probleme de mediu şi de sănătate, dacă reciclarea deşeurilor electronice este lăsată la întâmplare”, a declarat Achim Steiner, subsecretar general al ONU şi director executiv al Programului de Mediu al Naţiunilor Unite, care a emis raportul.