Aleksandr Lukaşenko lansează un atac jignitor la adresa Occidentului

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a lansat sâmbătă atacuri jignitoare la adresa Occidentului, afirmând că "scuipă" pe criticile privind condamnarea unui opozant şi că i-a spus şefului diplomaţiei germane, care nu-şi ascunde orientarea homosexuală, "să ducă o viaţă normală", relatează AFP.

Urmărește
16 afișări

"Vreau să scuip pe aceste comentarii. Sunt oameni răuvoitori, necinstiţi", a spus Lukaşenko, adăugând, potrivit serviciului său de presă, că nu trebuie "nici să discute, nici să dezvolte relaţii" cu astfel de oameni.

Mai multe guverne europene şi administraţia americană au denunţat sentinţa pronunţată joi împotriva lui Vasili Parfenkov, condamnat la patru ani de lagăr pentru "tulburarea masivă a ordinii publice" în timpul manifestaţiilor din decembrie, organizate după declararea victoriei lui Lukaşenko la alegerile prezidenţiale.

Printre cei 42 de opozanţi care urmează să fie judecaţi se numără şi mai mulţi foşti candidaţi la alegerile prezidenţiale, dintre care trei se află în arest preventiv, iar patru sunt consemnaţi la domiciliu şi supravegheaţi de serviciile de securitate.

Lukaşenko a negat că aceştia ar fi deţinuţi politici, afirmând că este vorba despre "bandiţi ordinari".

Măsurile represive împotriva opoziţiei din Belarus au provocat un val de critici în Occident, iar UE şi Statele Unite au anunţat sancţiuni împotriva regimului de la Minsk. Şi Rusia, unul dintre aliaţii Belarusului, a criticat arestarea opozanţilor şi a cerut insistent eliberarea a doi cetăţeni ruşi arestaţi după alegeri, însă Lukaşenko a respins si protestele Moscovei. "Ocupaţi-vă de problemele voastre!", a spus el.

În ceea ce priveşte orientarea sexuală a ministrului german de Externe, Guido Westerwelle, Lukaşenko a afirmat că urăşte homosexualii şi a povestit că l-a sfătuit pe acesta să ducă o viaţă normală.

"Oameni importanţi care au o orientare (sexuală) corectă sau incorectă au venit aici şi au început să-mi reproşeze că aş condamna această cuşcă de nebuni. Dar nu-mi plac homosexualii, şi le-am şi spus asta", a afirmat Lukaşenko.

"I-am spus (lui Guido Westerwelle) sincer, privindu-l în ochi, că trebuie să ducă o viaţă normală", a mai spus el, fără a preciza cu ce ocazie a discutat acest subiect cu ministrul german de Externe, care a efectuat o vizită în Belarus în noiembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici