Alertă antiteroristă, declanşată la o şcoală evreiască din Franţa de un român acuzat de furt
Incidentul a avut loc la o şcoală evreiască din localitatea Aix-les-Bains, situată la est de oraşul Lyon.
Un individ a pătruns prin efracţie, joi după-amiază, în instituţia de învăţământ, în contextul în care mai multe atacuri au vizat, în ultima vreme, şcoli evreieşti.
Potrivit publicaţiei Dauphiné Libéré, necunoscutul cu rucsac a generat temeri uriaşe în rândul profesorilor şi elevilor şcolii evreieşti.
Pe fondul agitaţiei, individul a fugit, fără a răni pe nimeni. Agenţii Jandarmeriei au reuşit să îl imobilizeze în curtea instituţiei.
Individul a fost identificat ca fiind un cetăţean de origine română, iar în geanta sa au fost găsite obiecte furate. Românul a fost reţinut sub acuzaţia de furt calificat.