Conform
El Pais, aceaste redeschideri vor fi însoţite de o serie de măsuri stricte cu privire la limitarea numărului de clienţi şi anume 50% de exemplu pentru terase, au declarat oficialii consilului de miniştri.
În privinţa muzeelor din Madrid şi Barcelona se vor fi limitate doar pentru 30% din numărul obişnuit de turişti, iar hotelurile sunt nevoite să ţină închise piscinile, sălile de sport sau saloanele. De asemenea, buticurile vor permite accesul unui număr de 30% din numărul obişnuit, în funcţie de capacitatea de primire,delcara
El Pais.
Relaxarea măsurilor în regiunile Madrid şi Barcelona, cu cel mai mare număr de locuitori din ţară, a fost întârziată deoarece acestea sunt două zone cel mai puternic afectate de pandemie. Spania este una dintre ţările grav afectate cu 28.628 de decese, conform cifrelor oferite de Ministerul Sănătăţii.
Pe 14 martie se declara stare de urgenţă din cauza pandemiei cu noul coronavirus. În Spania sunt permise adunările de până la 10 persoane, iar oamenii pot circula liber în provincia lor. În Insulele Canare şi Baleare: barurile, restaurantele şi magazinele sunt deschise la capacitate redusă. Muzeele, sălile şi hotelurile sunt redeschise după mai bine de două luni. Totuşi cele două mari oraşe ale Spaniei, Marid şi Barcelona nu îndeplinesc criteriile pentru a intra în faza unu a relaxărilor şi vor rămâne în faza zero. În total în Spania numărul deceselor a ajuns la 28.678, iar numărul persoanelor infectate se situează la 282.370, potrivit Ministerului Sănătăţii. 196.958 de pacienţi s-au vindecat.