„A decedat astăzi în jurul orei 1.30”, a declarat Gary Stephenson, fără a fi în măsură să precizeze cauza decesului. Haig fusese internat în acest spital la 28 ianuarie, iar starea sa era considerată „critică”.
Haig a fost secretar de Stat în timpul mandatului lui Ronald Reagan, după ce fusese unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford.
El a fost candidat la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din 1988, dar George H. W. Bush a fost cel desemnat să candideze şi a câştigat în final alegerile.
Acest general cu discurs direct, care a fost comandant suprem al forţelor NATO din 1974 până în 1979, nu a reuşit niciodată să şteargă o eroare enormă pe care a comis-o în timp ce domnea cea mai mare incertitudine asupra stării de sănătate a preşedintelui Ronald Reagan, rănit într-o tentativă de asasinat la Washington.
Alexander Haig, la vremea aceea secretar de Stat, a afirmat în faţa camerelor de televiziune, la Casa Albă: „Eu controlez situaţia”.
Acest rol şi-l atribuise uitând că în absenţa vicepreşedintelui, Constituţia americană prevede în ordine că preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi apoi senatorul cel mai vârstnic al partidului aflat la putere preia conducerea executivului.
Barack Obama a salutat memoria „unui mare american care s-a distins în serviciul său pentru naţiune”. „Generalul Haig a încarnat cea mai frumoasă tradiţie a soldaţilor-diplomaţi, care şi-au consacrat viaţa serviciului public”, a declarat preşedintele american într-un comunicat.
Şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a prezentat la rândul său, în numele întregului Departament de Stat, „cele mai sincere condoleanţe familiei şi prietenilor” defunctului său predecesor.
La Bruxelles, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a adus un omagiu fostului comandant şef, amintind într-un comunicat „activitatea sa excelentă (…) într-o perioadă foarte importantă a istoriei Alianţei”.