- Home
- Externe
-
ATENA, (31.01.2015, 20:15)
- Iuliana Enache
Alexis Tsipras vrea să calmeze spiritele, cerând să i se ofere "timp pentru a respira"
Premierul grec Alexis Tsipras a cerut, sâmbătă, "timp pentru a respira", într-un comunicat transmis de biroul său, asigurând că "nu caută conflictul" cu partenerii europeni şi internaţionali.

Alexis Tsipras vrea să calmeze spiritele, cerând să i se ofere "timp pentru a respira" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În pofida perspectivelor diferite, sunt absolut convins că vom găsi în curând un acord favorabil atât Greciei, cât şi Europei în ansamblu", scrie el într-un comunicat în engleză adresat agenţiei Bloomberg şi transmis ulterior întregii prese.
"Nimeni nu vrea conflict şi noi nu am avut niciodată intenţia de a acţiona unilateral în ceea ce priveşte datoria noastră", a declarat şeful Guvernului, liderul partidului Syriza, în intenţia de a calma jocul la o zi după tensiuni puternice.
"Avem nevoie de timp pentru a respira şi a ne pune la punct propriul program de relansare pe termen mediu, care va lua în considerare obiectivele de excedent bugetar primar şi va include reforme radicale pentru combaterea evaziunii fiscale, a corupţiei şi clientelismului", a asigurat Tsipras.
ULTIMELE ȘTIRI
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne
-
Criză logistică fără precedent în cadrul armatei ruse: lansează atacuri în Ucraina cu vehicule civile şi foloseşte măgari pentru a transporta provizii
În opinia lui, aceasta "nu înseamnă că noi nu ne vom respecta angajamentele faţă de Banca Centrală Europeană sau Fondul Monetar Internaţional", creditorii ţării.
Vineri, Grecia şi-a exprimat intenţia, prin intermediul ministrului său de Finanţe, Yanis Varoufakis, să se elibereze de sub tutela troicăi.
Grecia a anunţat însă că nu va încere încasarea, la 28 februarie, a unui cec de şapte miliarde de euro, reprezentând o nouă tranşă de împrumut, relansând speculaţiile privind riscul de a intra în incapacitate de plată.
Adoptând un ton mai conciliant după aceste declaraţii, Varoufakis a asigurat vineri seara la BBC: "Tot ce le cerem partenerilor noştri este să ne acorde câteva săptămâni pentru a ne pune la punct propuneri foarte gândite, foarte raţionale".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe