Prinţul Andrew respinge acuzaţiile de abuz sexual

Publicat: 23 01. 2015, 06:43
Actualizat: 30 03. 2020, 02:30

„Ţin să repet şi să reafirm declaraţiile făcute deja în numele meu de Palatul Buckingham”, a declarat el.

Prinţul Andrew, fiul reginei Elisabeth a II-a, este implicat într-un scandal în Statele Unite, fiind suspectat, potrivit unor documente judiciare, că ar fi abuzat sexual de o minoră.

În două comunicate publicate la începutul lui ianuarie, Palatul Buckingham a „negat în mod categoric că ducele de York a avut vreo formă de contact sau relaţii sexuale” cu femeia care a depus plângere împotriva sa.

Ducele de York, care deţine un castel la doar nouă kilometri de Davos, a făcut această declaraţie în timp ce participa la o recepţie la hotelul Belvedere alături de alţi 200 de invitaţi, între care foştii premieri britanici Tony Blair şi Gordon Brown.

Miercuri, avocaţii americani ai femeii care afirmă că a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew când avea 17 ani au cerut, într-o scrisoare depusă la tribunalul din Florida (sud-estul Statelor Unite), ca prinţul să răspundă sub jurământ în legătură cu aceste acuzaţii.

Avocaţii au alăturat scrisorii o fotografie cu ducele de York, în vârstă de 54 de ani, îmbrăţişând o femeie.

Femeia afirmă că a fost „obligată să întreţină relaţii sexuale” cu prinţul Andrew la Londra, New York şi pe o insulă din Antile, de către miliardarul Jeffrey Epstein.

Potrivit ei, Epstein o trata ca pe o „sclavă sexuală”.

Acest bancher bogat de pe Wall Street, prieten apropiat al prinţului, a fost condamnat în 2008 pentru că a recus la serviciile unor prostituate minore.

Contactat de AFP joi, Palatul Buckingham a refuzat să comenteze asupra scrisorii depuse de avocaţii americani.