Acordul a fost încheiat între Pervez Musharraf şi George W. Bush în 2001 şi reînnoit în timpul „tranziţiei către democraţie” – o perioadă de şase luni începând din februarie 2008 când Musharraf era încă preşedinte dar fusese ales un Guvern civil. Acesta permitea o operaţiune americană împotriva lui Osama ben Laden pe teritoriul pakistanez similară raidului de săptămâna trecută, în care a fost ucis liderul Al-Qaida.
„A existat un acord între Bush şi Musharraf potrivit căruia dacă ştiam unde este Osama, mergeam şi îl capturam„, a declarat un fost oficial american. „Pakistanezii puteau protesta, dar nu ne puteau opri”, a adăugat el.
Potrivit termenilor acordului secret, pakistanezii puteau să nu fie informaţi în privinţa atacului, ceea ce au acceptat în principiu.
Fostul oficial american a delcarat că protestele pakistaneze din ultima săptămână reprezintă „faţa publică” a acordului. „Ştiam că vor nega acest lucru”, a adăugat el.