Alitalia anunţă că va anula mai multe curse săptămâna viitoare

Compania Alitalia, care a anulat sâmbătă circa 40 de zboruri către şi dinspre Roma şi Milano, din cauza unei mişcări de protest începute luni, a anunţat că săptămâna viitoare va fi nevoită să renunţe şi la alte curse.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Alitalia anunţă că va anula mai multe curse săptămâna viitoare

Alitalia anunţă că va anula mai multe curse săptămâna viitoare

"Alitalia pune la punct un plan de reducere a numărului de zboruri pentru săptămâna viitoare, din cauza continuării protestului" început luni de piloţi şi personalul navigant şi manifestat prin exces de zel, se arată într-un comunicat dat publicităţii de companie, care se referă şi la creşterea numărului de îmbolnăviri.

Compania aeriană italiană va publica pe site-ul său Internet, începând de duminică, toate cursele anulate.

Sâmbătă au fost anulate şapte zboruri cu decolare de pe aeroportul Fiumicino din Roma şi 21 de curse care ar fi trebuit să aterizeze la Roma, din cauza excesului de zel al protestatarilor, care aplică strict toate procedurile din regulament, provocând întârzieri importante ce duc la anularea zborurilor.

În cursul zilei de vineri, la Fiumicino fuseseră deja anulate aproximativ 60 de curse.

Conform canalului de televiziune Sky Tg24, şi la aeroportul Linate din Milano au fost anulate, sâmbătă, 16 zboruri.

Sindicatele autonome ale piloţilor şi personalului navigant de la Alitalia sunt nemulţumite de noile contracte de muncă propuse de investitorii italieni care au preluat compania, iar protestul lor perturbă traficul aerian de aproape o săptămână.

Preşedintele Comisiei pentru controlul grevelor din serviciile publice, Antonio Martone, a adresat joi "un ultim apel" la adresa sindicatelor, apreciind că protestul reprezintă "o încălcare flagrantă a regulilor" şi "aduce atingere gravă drepturilor cetăţenilor". Comisia are prerogative de sancţionare disciplinară şi pecuniară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici