Prima pagină » Știri externe » Alte cinci cadavre găsite la Kiev în urma atacului aerian de vineri al Rusiei

Alte cinci cadavre găsite la Kiev în urma atacului aerian de vineri al Rusiei

Alte cinci cadavre au fost găsite sub dărâmături la Kiev în urma atacului aerian de vineri al Rusiei, scrie The Guardian.
Alte cinci cadavre găsite la Kiev în urma atacului aerian de vineri al Rusiei

Numărul morţilor din capitala ucraineană, în urma atacului aerian masiv de vineri al Rusiei, a ajuns la 28, după ce sub dărâmături au mai fost găsite cinci cadavre, au anunţat luni autorităţile oraşului.

Anterior, Ucraina declarase pentru luni zi de doliu pentru cei ucişi în atacurile cu rachete de vineri, cel mai mare atac cu drone şi rachete din ultimele luni.

„Sincere condoleanţe tuturor celor care şi-au pierdut rude şi persoane dragi… teroriştii care ucid civili nu vor fi niciodată iertaţi pentru sângele vărsat pe teritoriul ucrainean”, a scris guvernatorul militar al Kievului, Serhiy Popko, pe Telegram.

Ruşii au declanşat vineri cel mai mare atac cu drone şi rachete asupra Ucrainei din ultimele luni, ucigând zeci de persoane şi rănind cel puţin 120 la Kiev, în sudul, vestul şi estul ţării, au declarat oficialii ucraineni.

Printre altele, au fost lovite o maternitate din oraşul Dnipro şi clădiri din oraşele Liov, Odesa şi Harkov.