Alţi nouă suspecţi au fost arestaţi în legătură cu uciderea a două turiste scandinave în Maroc
Biroul Central de Investigaţii Judiciare de la Rabat a transmis că cei nouă suspecţi au fost arestaţi din diverse localităţi din Maroc.
În urma percheziţiilor au fost confiscate mai multe dispozitive electronice, dar şi o armă de vânătoare deţinută ilegală şi „materiale suspecte care pot fi folosite pentru a fabrica explozibili”.
Autorităţile marocane au anunţat că un suspect a fost arestat marţi la Marrakech, acesta fiind membru al unui grup terorist. Autorităţile daneze au comunicat joi că reţeaua teroristă Stat Islamic ar putea fi responsabilă de aceste crime.
Alţi trei suspecţi urmăriţi de poliţie au fost, de asemenea, arestaţi la Marrakech, a anunţat ulterior Biroul Central de Investigaţii Judiciare.
Poliţia norvegiană a transmis tot vineri că o înregistrare cu uciderea uneia dintre cele două turiste pare să fie autentică.
Trupurile neînsufleţite a două turiste, una de 28 de ani din Norvegia, alta de 24 de ani din Danemarca, au fost descoperite luni într-o zonă izolată din Munţii Atlas din Maroc, ambele prezentând leziuni provocate de cuţit la nivelul gâtului. Cele două au fost găsite pe traseul spre Muntele Toubkal, cel mai înalt vârf montan din Africa de Nord.
Cele două erau studente la Universitatea Sud-Est Norvegia şi studiau ecofilosofie şi cultură.
Uciderea celor două turiste a şocat Marocul, o destinaţie turistică populară unde atacurile asupra străinilor sunt extrem de rare.