Alunecare de teren soldată cu 80 de morţi în Uganda - VIDEO

Cel puţin 80 de persoane au murit şi peste 400 au fost date dispărute în urma unei alunecări de teren care s-a produs în noaptea de luni spre marţi în trei localităţi din estul Ugandei, potrivit unui nou bilanţ furnizat miercuri de Crucea Roşie ugandeză.

Urmărește
49 afișări
Imaginea articolului Alunecare de teren soldată cu 80 de morţi în Uganda - VIDEO

Alunecare de teren soldată cu 80 de morţi în Uganda (Imagine: Mediafax Foto)

"Optzeci de cadavre au fost găsite" marţi seara, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Crucii Roşii ugandeze, Catherine Ntabadde.

"Numărul persoanelor dispărute este estimat la peste 400", dintre care circa 100 de persoane care s-au refugiat într-un centru comercial acoperit de pământ", a precizat Ntabadde.

Ca urmare a ploilor torenţiale care s-au abătut asupra acestei regiuni din apropiere de vârful Elgon (4.321 de metri), situată la frontiera cu Kenya, o alunecare de teren a îngropat în noaptea de luni spre marţi trei localităţi de la baza muntelui, în regiunea Bududa, la circa 40 de kilometri de oraşul Mbale.

Aluncările de teren au avut loc în satele Bukalasi, Bumayoka şi Nametsi. În ultima localitate, o piaţă şi un centru de îngrijiri au fost acoperite de pământ.

Preşedintele Yoweri Museveni este aşteptat la faţa locului pentru a inspecta operaţiunile de salvare, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Tamale Mirundi.

"Bineînţeles, preşedintele trebuie să se deplaseze azi (miercuri) acolo. Trebuie să vadă personal ce se întâmplă la faţa locului şi să discute cu populaţia", a firmat Mirundi.

Operaţiunile de salvare, desfăşurate de armată, angajaţi ai Crucii Roşii, supravieţuitori şi rude ale victimelor au fost reluate miercuri, potrivit directorului Crucii Roşii ugandeze din estul ţării, Kevin Nabtua.

Numeroase familii s-au refugiat în şcoli primare. "Este o situaţie groaznică", a spus adjunctul şefului districtului Bududa, Geofrey Natubu.

Autorităţile au emis un avertiment privind riscul producerii altor alunecări de teren, ploile continuând să se abată marţi asupra întregii regiuni.

Uganda este afectată în prezent de ploi torenţiale mai abundente decât în mod obişnuit la începutul sezonului umed, o posibilă consecinţă a fenomenului climatic El Nino pentru care această ţară africană a emis în octombrie 2009 o alertă valabilă până în martie 2010.

Zona estică a ţării este frecvent afectată de alunecări de teren, dar şi regiunea muntoasă Rwenzori din vest.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici