Prima pagină » Știri externe » Franţa, Germania şi Marea Britanie îndeamnă SUA să nu se retragă din acordul nuclear cu Iranul

Franţa, Germania şi Marea Britanie îndeamnă SUA să nu se retragă din acordul nuclear cu Iranul

Peste 500 de deputaţi din Franţa, Germania şi Marea Britanie au trimis o cerere omologilor săi din Statele Unite, prin care îi îndeamnă să îl convingă pe preşedintele Donald Trump să nu renunţe la acordul nuclear cu Iranul, informează site-ul cotidianului The Guardian.
Franţa, Germania şi Marea Britanie îndeamnă SUA să nu se retragă din acordul nuclear cu Iranul

Într-o declaraţie comună, publicată de The Guardian, Der Spiegel, The New York Times şi de Le Monde, deputaţii cer Casei Albe să ia în considerare toate aspectele înainte de 12 mai, data la care Donald Trump a ameninţat că va retrage SUA din acord.

„Guvernul Statelor Unite ameninţă că se vor retrage din JCPOA, deşi Iranul îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le are conform acordului”, susţin deputaţii, avertizând că „retragerea Statelor Unite va avea consecinţe dezastruoase”.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale.

Aceştia susţin că, pe termen scurt, decizia de a reimpune sancţiuni asupra Iranului ar putea determina Iranul să renunţe la programul nuclear. Pe termen lung, însă, ar putea afecta credibilitatea părţilor implicate în acord şi utilizarea diplomaţiei ca unealtă în obţinerea unei păci durabile.

„Retragerea din acord ar putea diminua valoarea promisiunilor şi ameninţărilor făcute de ţările noastre”, au declarat parlamentarii francezi, germani şi britanici.