UPDATE Echipajele de salvare se pregătesc să tracteze nava de croazieră norvegiană până în port
Nava de croazieră Viking Sky, cu 1.373 de pasageri şi echipaj la bord, a trimis sâmbătă un semnal S.O.S, în timp ce acesta se îndrepta din Marea Norvegiei câtre ţărm.
„Evacuarea continuă la cererea echipajului navei … au nevoie de remorchere pentru a ajunge la port”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de salvare Per Fjeld, adăugând că planul era aducerea navei în oraşul Molde.
Serviciile de salvare au început să ataşeze remorcherele la navă pentru a începe să o tracteze spre port.
Nava a reuşit să repornească trei din cele patru motoare, dar încă solicita asistenţă.
Condiţiile meteorologice s-au îmbunătăţit în primele ore ale zilei de duminică, când vântul a suflat la 14 metri pe secundă, în scădere de la 24 de metri pe secundă anterior, potrivit Institutului Meteorologic Norvegian. Viteza vântului este de aşteptat să scadă în continuare în timpul zilei.
Întinderea de apă cunoscută sub numele de Hustadvika şi zonele înconjurătoare sunt cunoscute pentru vremea rea şi apele puţin adânci în care se găsesc recife.
Compania Viking Cruises, care deţine nava, a anunţat sâmbătă că siguranţa pasagerilor a fost prioritatea sa principală.
Passengers from #VikingSky are received by #RødeKors on arrival #Hustadvika evacuation centre. They receive dry clothes, blankets and first aid. We see bruising, broken bones, and cuts. Many need a hand to hold, a shoulder to lean on, someone to talk to. https://t.co/87I9J5L60x pic.twitter.com/fBiob0vyeY
— Norges Røde Kors (@rodekorsnorge) March 24, 2019
Zeci de persoane au fost evacuate de pe o navă de croazieră în largul coastei Norvegiei
Elicopterele de salvare au evacuat zeci de oameni de pe o navă de croazieră de lux, care a suferit o problemă la motor sâmbătă în largul coastei de vest a Norvegiei, au anunţat poliţia şi salvatorii, relatează Reuters.
Serviciul de salvare maritimă a declarat că nava Viking Sky, cu aproximativ 1300 de pasageri şi echipaj la bord, a trimis un semnal S.O.S întrucât plutea în derivă spre ţărm.
Echipajul a reuşit mai târziu să repornească un motor, iar nava se afla la o distanţă de aproximativ 2 km de ţărm, deşi pasagerii erau consideraţi a fi în siguranţă, evacuarea trebuie să continue, au anunţat echipajele de salvare.
A cruise ship with engine problems sent a mayday call off Norway’s western coast, then began evacuating its 1,300 passengers and crew amid stormy seas and high winds in a high-risk helicopter rescue operation. https://t.co/gWgMPNU3VC pic.twitter.com/Gh3upknveD
— ABC News (@ABC) March 23, 2019
Numai 87 de persoane au fost evacuate până la ora locală 17:50, iar elicopterele vor continua operaţiunea de salvare pe tot parcursul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de salvare Borghild Eldoen. Opt dintre cei evacuaţi au suferit leziuni uşoare.
Pasagerii au fost ridicaţi unul câte unul de pe puntea navei şi transportaţi cu elicopterul într-un sat situat la nord de oraşul Molde, pe coasta de vest a Norvegiei.
All news outlets can use this. The aftermath of a door being blown in after a massive wave hit the #vikingsky @CNN @BBCBreaking @SkyNews @CBSNews @NBCNews @ABC pic.twitter.com/TLnIWUHVGj
— Ryan Flynn (@RyanDFlynn11) March 23, 2019