Ambasadoare decedată după ce a căzut din balconul casei
Francesca Tardioli, în vârstă de 56 de ani, se afla singură acasă sâmbătă seara când a căzut de la balcon, a informat agenţia de presă ANSA. O rudă care locuia în aceeaşi clădire a fost cea a semnalat situaţia, iar în prezent poliţiştii cercetează circumstanţele în care s-a produs decesul.
Potrivit presei italiene, Tardioli se afla de câteva zile în oraşul natal Foligno, în apropiere de Perugia, şi urma să se întoarcă în curând la Canberra.
„Cu o tristeţe infinită, Farnesina deplânge moartea Francescăi Tardioli, ambasadoarea Italiei la Canberra, şi este alături de cei dragi”, a scris pe Twitter ministerul italian de externe. Ne vom aminti de ea cu drag pentru calităţile sale profesionale şi umane admirabile de excelent diplomat în slujba statului”.
Ambasada Italiei din Canberra a descris-o duminică pe Tardioli într-o postare pe Twitter drept „o persoană încântătoare, un model profesional şi un promotor al drepturilor omului”.
Tardioli, care avea doi fii, reprezenta Italia la Canberra din septembrie 2019.