Vorbind pentru South China Morning Post, Fu Cong a declarat că acest conflict – pe care l-a descris ca fiind o „aşa-numită operaţiune specială” sau „criza ucraineană” – a afectat relaţiile Chinei cu UE.
„Ne vedem ca pe o victimă colaterală, dacă vreţi, a acestei crize”, a spus ambasadorul.
„Atât Rusia, cât şi Ucraina sunt prieteni buni (ai noştri – n.r.), aşa că nu vrem să alegem între prieteni. Acesta este punctul de plecare al poziţiei noastre”.
El a adăugat că, a doua zi după începerea invaziei, preşedintele chinez Xi Jinping a vorbit cu preşedintele rus Vladimir Putin şi „a pledat în mod clar pentru încercarea de a căuta o soluţie paşnică”.
Ambasadorul a negat că China a oferit vreun sprijin militar Rusiei, spunând: „De fapt, poziţia noastră a fost destul de echilibrată, trebuie să recunoaşteţi, şi suntem gata să ne angajăm în orice eforturi de pace”.
Cu toate acestea, China s-a ferit să critice în mod deschis invazia rusă.
La începutul acestei luni, preşedintele Xi a declarat că doreşte să vadă sfârşitul războiului prin intermediul negocierilor de pace.