Ambasador rus: Proiectul sistemului antirachetă confirmă temerile Moscovei

Publicat: 23 07. 2015, 15:45
Actualizat: 24 10. 2021, 18:29

„Există o întrebare logică: dacă Iranul nu mai reprezintă un pericol – chiar dacă nu este un partener, nu mai este un inamic -, atunci de ce mai este construit sistemul antirachetă şi împotriva cui”, a declarat Vladimir Cizhov, ambasadorul Rusiei la Uniunea Europeană, într-un interviu acordat postului Rossiia 24.

„Reacţia Statelor Unite faţă de această problemă este evidentă, confirmând cele mai mari temeri ale Rusiei”, a adăugat diplomatul rus.

„Acest sistem este doar cu numele unul european. Este un proiect pur american”, a subliniat Cizhov.

Rusia a cerut săptămâna trecută Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice să renunţe la extinderea sistemului antirachetă, în contextul acordului marilor puteri cu Iranul. Acordul nuclear cu Iranul nu elimină ameninţarea balistică, a răspuns un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice, precizând că planul sistemului antirachetă va fi implementat şi explicând că elementele antibalistice din România şi Polonia nu sunt îndreptate împotriva Rusiei.