Ambasadorul american în Egipt a discutat cu Mohamed ElBaradei
Discuţia între ambasador şi ElBaradei a avut loc în cadrul contactelor cu liderii grupurilor de opoziţie egiptene, precizează un oficial american, sub protecţia anonimatului.
Scobey i-a reiterat lui ElBaradei poziţia publică a Statelor Unite faţă de această criză: Washingtonul doreşte o tranziţie politică, dar nu doreşte să dicteze Egiptului direcţia pe care trebuie să o urmeze.
Oficialul citat a precizat că această convorbire este primul contact între Scobey şi ElBaradei după ce acesta a revenit în Egipt în urmă cu patru zile.
Dezvăluirile intervin în contextul în care mobilizarea populară împotriva lui Mubarak a atins un nou nivel marţi, când sute de mii de egipteni au ieşit pe străzi la apelurile opoziţiei, cerând demisia preşedintelui Hosni Mubarak.