Ambasada SUA în Rusia a anunţat joi, 24 iunie, întoarcerea ambasadorului John Sullivan la Moscova, după două luni de absenţă, decizie luată la summitul dintre Joe Biden şi Vladimir Putin din 16 iunie.
„M-am întors azi la Moscova”, a spus John Sullivan într-o postare pe pagina de Twitter a Ambasadei SUA. El a subliniat că este „pregătit” să colaboreze cu colegii săi ruşi pentru „a atinge obiectivul unor relaţii stabile şi previzibile între ţările noastre,” notează
Le Figaro.
Întoarcerea sa la Moscova vine la câteva zile după ce ambasadorul rus la Washington, Anatoly Antonov, s-a întors în Statele Unite şi şi-a reluat activitatea duminică, 20 iunie.
Întoarcerea celor doi ambasadori a fost anunţată pe 16 iunie de preşedintele rus Vladimir Putin, după întâlnirea de la Geneva cu Joe Biden, fiind singura decizie concretă luată la summitul dintre cei doi lideri.
Relaţiile diplomatice dintre Moscova şi Washington s-au deteriorat după ce Joe Biden a ajuns la Casa Albă, în ianuarie, acuzând Rusia în special de atacuri cibernetice în serie şi de implicare în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, din Statele Unite.
În martie, Rusia a luat decizia de a-l revoca pe ambasadorul Anatoli Antonov după ce Joe Bioden l-a numit „criminal” pe Vladimir Putin. Ambasadorul SUA, John Sullivan, a anunţat o lună mai târziu că se va întoarce la Washington pentru consultări, la cererea Kremlinului.