Amendă pentru firma de securitate a ambasadei SUA din Kabul, ai cărei angajaţi au plătit prostituate
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 7 iulie.)
O firmă de securitate a acceptat să plătească o amendă în schimbul renunţării la acuzaţii împotriva unor angajaţi care au apelat la prostituate, în timp ce erau însărcinaţi să asigure protecţia ambasadei Statelor Unite din Kabul, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, citat de AFP.
Filiala nord-americană a societăţii britanice ArmorGroup va plăti 7,5 milioane de dolari Administraţiei Obama, pentru a renunţa la procedurile judiciare în curs, a precizat Departamentul Justiţiei.
Washingtonul acuză compania de securitate că nu şi-a îndeplinit obligaţiile, în 2007 şi 2008, perioadă în care agenţi angajaţi la ambasada Statelor Unite în Afganistan "au frecventat bordeluri". Angajatorul lor "era la curent cu activităţile acestora", a precizat Departamentul Justiţiei.
De asemenea, ArmorGroup este acuzat că a minţit în legătură cu pregătirea a 38 de angajaţi la ambasadă, originari din ţări terţe.
Acţiunile anumitor angajaţi din Kabul ai ArmorGroup au fost dezvăluite de un oficial din cadrul societăţii, care urmează să primească o recompensă în valoare de 1,35 de milioane de dolari pentru denunţ.
Într-o scrisoare deschisă, adresată secretarului de Stat Hillary Clinton, asociaţia americană "Project On Government Oversight" a denunţat, în septembrie 2009, "prăbuşirea generalizată a lanţului de comandă, (...) a disciplinei şi moralei" în rândul agenţilor de pază de la ambasadă.
Grupul a difuzat fotografii, înregistrări video şi numeroase mărturii privind lipsa de seriozitate a agenţilor, precizând că mulţi dintre ei nu cunosc bine limba engleză.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

