Ameninţare cu bombă, la bordul unui avion al American Airlines

Un avion al companiei American Airlines care a decolat din Florida a efectuat, în noaptea de joi spre vineri, o aterizare de urgenţă după ce la toaletă a fost găsit un bilet conţinând o ameninţare cu bombă, potrivit oficialilor, relatează CNN.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului Ameninţare cu bombă, la bordul unui avion al American Airlines

Ameninţare cu bombă, la bordul unui avion al American Airlines (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Zborul 1640 al American Airilines se îndrepta dinspre Miami către Boston (Massachusetts), potrivit unei declaraţii a Administraţiei pentru securitatea transporturilor.

Biletul a fost descoperit la scurt timp după decolare, obligând echipajul să se întoarcă pe aeroportul internaţional Miami la circa 45 de minute de la decolare, potrivit aceleiaşi surse.

Toţi cei 168 de pasageri şi şase membri ai echipajului au fost evacuaţi, iar autorităţile federale fac investigaţii.

În timpul cercetării avionului nu au fost descoperite obiecte suspecte, iar zborul a fost reprogramat pentru vineri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici