Ameninţare cu o nouă poluare cu noroi roşu în vestul Ungariei din cauza ploilor
Râurile din zona poluată cu noroi roşu în vestul Ungariei se confruntă cu ameninţarea unei noi poluări, din cauza ploilor abundente din regiune, nivelul pH-ului unuia dintre afluenţii Dunării atingând 9,5, au anunţat joi oficiali din cadrul Administraţiei Apelor, citaţi de MTI.

Ameninţare cu o nouă poluare cu noroi roşu în vestul Ungariei din cauza ploilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Experţii sunt îngrijoraţi că Dunărea, cel de-al doilea cel mai lung fluviu din Europa, va fi din nou ameninţată cu poluarea, din cauză că ploile din ultimele zile pot duce în afluenţii fluviului noroiul roşu, care este prezent, în continuare, în zona din jurul rezervorului care a cedat.
În pofida faptului că eforturile de combatere a efectelor caustice ale noroiului roşu asupra râului Marcal, prin colmatarea cu gips, au fost eficiente, în privinţa aducerii pH-ului la niveluri sigure, măsurătorile indică faptul că acest nivel a crescut, de atunci şi până în prezent, la 9,5 şi ar putea creşte în continuare, potrivit unor experţi.
La 4 octombrie, un rezervor al uzinei de bauxită şi aluminiu din Ajka, la 160 de kilometri de Budapesta, a cedat, inundând şapte sate învecinate şi provocând o catastrofă ecologică. De asemenea, accidentul s-a soldat cu nouă morţi şi 150 de răniţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului