Zimbabwe introduce bancnota de 10 miliarde de dolari locali
Banca Centrală a mărit de la 500 de milioane la 10 miliarde de dolari zimbabweni pragul maxim pentru retragerile zilnice de numerar din bănci.
Bancnota de 500 de milioane de dolari zimbabweni fusese introdusă săptămâna trecută, la numai câteva zile după cea de 100 de milioane, care nu mai poate acoperi nici măcar costul unei călătorii cu autobuzul la Harare.
Ultima estimare oficială a inflaţiei datează din iulie, când valoarea acesteia era de 231 de milioane la sută, însă unii experţi apreciază că acum aceasta s-ar fi apropiat de 1.000 de miliarde la sută.
Prinsă într-un cerc vicios, Banca Centrală abia reuşeşte să tipărească bancnotele necesare pentru a face faţă spiralei preţurilor, care cresc de câteva ori pe zi, în parte şi datorită penuriei de produse de primă necesitate.
Locuitorii din Zimbabwe îşi petrec de multe ori noaptea în faţa băncilor, în încercarea de a retrage sume oricum insuficiente pentru supravieţuire.
Cotidianul de stat The Herald a anunţat vineri că şi Bursa din Harare şi-a încetat activitatea din lipsă de resurse.