Prima pagină » Știri externe » Americanii, avertizaţi cu privire la posibile fraude online având ca sursă un mail din România-presă

Americanii, avertizaţi cu privire la posibile fraude online având ca sursă un mail din România-presă

Autoritatea pentru protecţia consumatorilor a avertizat locuitorii statului american Utah cu privire la un mesaj electronic ce vizează fraudarea contului bancar şi care ar fi trimis din România, potrivit anchetatorilor, relatează Standard Examiner, în ediţia electronică.
Americanii, avertizaţi cu privire la posibile fraude online având ca sursă un mail din România-presă
13 dec. 2008, 15:16, Știri externe

Autorităţile susţin că mailul se vrea a fi trimis de Banca Centrală a Statelor Unite, dar în realitate nu este decât o "farsă".

Conform mesajului, persoanele vizate trebuie să furnizeze informaţii despre contul bancar, în caz contrar conturile lor vor fi imediat suspendate. Informaţiile obţinute sunt ulterior folosite pentru efectuarea de transferuri de bani neautorizate.

Anchetatorii au descoperit că e-mailul a fost trimis din România. Potrivit lor, consumatorii din alte state au fost deja păcăliţi.

Autorităţile îndeamnă persoanele care primesc acest e-mail să îl şteargă şi să instaleze imediat pe calculator un program antivirus.