Americanii DISTRUG statuile lui Cristofor Columb. Celebrul navigator e asociat cu genocidul. VIDEO
În Virginia, direcţia furiei oamenilor s-a îndreptat către statuia lui Columb: oamenii au dărâmat statuia, i-au dat foc şi apoi au aruncat-o în lac.
Au folosit funii pentru a putea da statuia jos, ca mai apoi să scrie pe ea „Columb înseamnă genocid”.
Nu se afla niciun echipaj de poliţie la faţa locului, însă exista un elicopter care survola zona după ce statuia a fost dărâmată de către protestatari.
În Minnesota, statuia lui Columb a fost dărâmată
Protestatarii au dărâmat statuia lui Cristofor Columb din Saint Paul, Minnesota. Conform KSTP, postul de televiziune afiliat ABC, Mişcarea Indiană Americană ar fi pus la cale acest act de protest faţă de semnificaţia statuii.
KSTP a declarat că ştia de existenţa acestei adunări, însă spera, totuşi, ca situaţia să se rezolve paşnic.
KSTP a menţionat şi faptul că la faţa locului au fost prezente forţe de ordine, însă nu s-a intervenit atunci când statuia a fost dărâmată.
Statuia confecţionată din bronz a fost un dar din partea italo-amerianilor şi stat la Capitoliul de Stat al Minnesotei încă din 1931.