- Home
- Externe
-
DUBLIN, (26.09.2011, 20:38)
- Ioana Bojan ,
Amnesty International: Abuzurile sexuale comise de clerici irlandezi pot fi considerate acte de tortură
Abuzurile sexuale comise de membri ai clerului catolic asupra a "zeci de mii" de copii în Irlanda, timp de mai multe decenii, pot fi calificate drept acte de tortură în unele cazuri, a apreciat luni Amnesty International, prezentând un raport la Dublin.

Amnesty International: Abuzurile sexuale comise de clerici irlandezi pot fi considerate acte de tortură (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Abuzurile ale căror victime au fost zeci de mii de copii sunt fără îndoială cel mai mare eşec privind drepturile omului în această ţară", a declarat Colm O'Gorman, directorul Amnesty Irlanda, el însuşi victimă a unor asemenea abuzuri.
"Au fost torturaţi copii. Ei au fost brutalizaţi, bătuţi, înfometaţi şi abuzaţi. Aceste victime nu prea au avut dreptul la justiţie", a continuat el.
Colm O'Gorman a precizat că un raport judiciar referitor la cămine şi alte instituţii pentru copii, din 1936 până în prezent, descrie abuzuri care se înscriu în "cadrul legal al definiţiei torturii dată de dreptul internaţional".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Irlanda, ţară majoritar catolică, a fost traumatizată în ultimii ani de dezvăluirea unei serii de scandaluri legate de abuzuri sexuale comise împotriva copiilor de membri ai clerului, acoperite de superiorii lor.
Ancheta Amnesty, prezentată de ministrul responsabil cu situaţia copiilor, Frances Fitzgerald, este însoţită de un sondaj potrivit căruia majoritatea irlandezilor consideră că societatea în ansamblul său poartă o responsabilitate în acest scandal.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe