- Home
- Externe
- LONDRA, (27.03.2015, 06:47)
- Mihai Draghici
Amnesty International: Grupări palestiniene au comis crime de război în conflictul cu Israelul
Grupări islamiste palestiniene au comis crime de război în Israel şi Fâşia Gaza în cursul anului 2014, susţine organizaţia Amnesty International, însă mişcarea Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian, respinge acuzaţiile, informează Sky News.

Amnesty International: Grupări palestiniene au comis crime de război în conflictul cu Israelul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit unui raport al Amnesty, grupuri militante palestiniene, inclusiv mişcarea Hamas, au comis "crime de război" în cursul conflictului cu Israelul din vara anului 2014, lansând "aleatoriu" rachete şi obuze cu scopul de a "răni şi a omorî civili".
"Prin lansarea acestor atacuri, au demonstrat sfidarea flagrantă a reglementărilor internaţionale; în plus, au fost ignorate efectele atacurilor asupra civililor din Israel şi din Fâşia Gaza", a declarat Philip Luther, directorul Amnesty International pentru regiunea Orientul Mijlociu.
"Impactul devastator al atacurilor israeliene asupra civililor palestinieni în cursul conflictului este evident, dar încălcările făcute de o parte beligerantă nu justifică acţiunile inamicilor", adaugă Luther.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Pe baza datelor ONU, Amnesty International a stabilit că 4.881 de rachete şi 1.753 de obuze de mortieră au fost lansate spre Israel în cursul conflictului din vara anului 2014. Dintre acestea, 243 de proiectile au fost interceptate de sistemul antirachetă israelian Domul de Fier, iar 31 au căzut în Fâşia Gaza. Alte 224 de rachete şi obuze au căzut în zone rezidenţiale din Israel. Şase civili din Israel, inclusiv un copil de patru ani, şi 67 de militari au fost ucişi.
Potrivit cifrelor Naţiunilor Unite, 2.250 de palestinieni au fost omorâţi în conflictul cu Israelul, dintre care 1.585 erau civili, iar 538 copii.
Un alt raport al Amnesty International, publicat în noiembrie 2014, acuza Israelul de "indiferenţă" în privinţa necesităţii evitării victimelor civile palestiniene.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului