Prima pagină » Știri externe » Ample manevre aeriene ale Iranului în apropierea instalaţiilor nucleare

Ample manevre aeriene ale Iranului în apropierea instalaţiilor nucleare

Iranul a lansat, luni, "manevre ample pentru consolidarea apărării antiaeriene" a zonelor "sensibile, în mod special nucleare", relatează agenţia oficială IRNA care a citat un comunicat al comandamentului de apărare anti-aeriană iraniană.
Ample manevre aeriene ale Iranului în apropierea instalaţiilor nucleare

Aceste manevre care vor dura patru zile vor avea loc în jumătatea de sud a ţării, mai ales în jurul Golfului, a adăugat agenţia, precizând că Iranul va testa o gamă largă de rachete, sistemele radar şi Forţele Aeriene.

Manevrele, intitulate „Sarollah” („Răzbunarea lui Allah”) au fost anunţate în contextul în care Israelul a multiplicat, în ultimele săptămâni, aluziile referitoare la un posibil atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Israelul şi Occidentul suspectează Iranul că încearcă să se doteze cu arme atomice sub paravanul unui program nuclear civil. Manevrele militare anunţate luni, care vor avea loc pe o suprafaţă de 190.000 de kilometri pătraţi, vizează coordonarea între Gardienii Revoluţiei şi armata tradiţională iraniană.