Demiterea lui Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, din funcţia de vicepreşedinte, a determinat armata să intervină şi să preia controlul statului, obligându-l pe Robert Mugabe să renunţe la preşedinţie. În anii ’80, Mnangagwa a fost şeful spionilor.
Mnangagwa s-a întâlnit cu preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, înainte să plece cu un avion privat de la Johannesburg la Harare. Acesta a ajuns la sediul partidului de guvernământ unde a discutat cu oficialii ZANU-PF.
Fostul vicepreşedinte va fi investit în funcţia de preşedinte interimar vineri dimineaţa, la hotărârea partidului ZANU-PF, până la organizarea de noi alegeri.
Oamenii din Harare au sărbătorit, marţi, anunţul demisiei preşedintelui Robert Mugabe, iar miercuri au ieşit pe străzi după anunţul revenirii lui Mnangagwa, având pancarte cu mesaje precum „Bine ai revenit, eroul nostru”.
„Naţiunea nu ar trebui să fie niciodată controlată de o persoană a cărei dorinţă este de a muri în birou, cu orice preţ”, a declarat Emmerson Mnangagwa.
Emmerson Mnangagwa a fost numit, duminică, la şefia partidului de guvernământ ZANU-PF, după destituirea lui Mugabe.