Analist NYT: Este Vladimir Putin agent CIA? / Deciziile liderului de la Kremlin afectează interesele Rusiei

"Reticenţa pe care preşedintele SUA, Donald Trump, o manifestă constant în a spune ceva negativ despre Rusia este atât de frapantă încât James Clapper, un fost director al Serviciului naţional de informaţii din SUA, a afirmat la un moment dat că Vladimir Putin îl conduce pe Donald Trump ca şi cum ar fi «un instrument» al agenţiilor secrete ruse. Poate că este. Dar, dacă aş fi cetăţean rus, eu aş adresa următoarea întrebare: Este Vladimir Putin agent al SUA?", scrie editorialistul Thomas L. Friedman într-un articol publicat în cotidianul The New York Times.

"De ce? Deoarece Vladimir Putin a adoptat în ultimii ani atât de multe acţiuni care au contribuit la slăbirea economiei şi a bazei capitalului uman din Rusia încât apare întrebarea dacă nu cumva este plătit în secret de Agenţia Centrală pentru Informaţii din SUA. Începând din 2007 sau 2008, Vladimir Putin pare să fi decis că reconstrucţia Rusiei prin stimularea uriaşului talent al capitalului uman şi prin consolidarea statului de drept ar fi fost prea dificilă, deoarece ar fi necesitat împărţirea puterii, organizarea de alegeri reale şi competitive şi construirea unei economii diversificate, bazată pe inovaţie. În schimb, Putin a hotărât să caute demnitatea Rusiei în locuri greşite: în exploatarea resurselor de petrol şi gaz, nu a abilităţilor cetăţenilor; în consolidarea armatei ruse, nu a statului de drept; în îmbogăţirea proprie şi a cercului propriu de oligarhi (...)", explică editorialistul NYT.

Cotidianul Les Echos, principala publicaţie economică din Franţa, l-a citat recent pe un expert în domeniul tehnologiei informaţionale care observa că "firma Microsoft înregistrează singură mai multe mărci decât întreaga Rusie!". Nu doar că piaţa tehnologică rusă este slabă, "corupţia din sistemul judiciar îngreunează apărarea unui caz într-o instanţă judiciară dacă cineva sustrage un proiect de succes al unei firme din domeniul tehnologiilor inovatoare", comenta Les Echos.

"În contextul imaginii de lider care apare fără camaşă şi în pofida discuţiilor recente despre modul în care Vladimir Putin reuşeşte să fie un autoritarist de succes, am o singură întrebare: atunci de ce este Vladimir Putin atât de nesigur în legătură cu popularitatea reală pe care o are în Rusia încât chiar şi la aproape 20 de ani de când este la putere, s-a temut să permită unui singur candidat independent credibil să concureze cu el în cel mai recent scrutin prezidenţial? Iată adevărul: Putin se comportă exact ca un fermier care vinde cea mai valoroasă carne de vită pe cuburi de zahăr. Mai exact, Putin caută stimulente de termen scurt pentru creşterea popularităţii în rândul bazei electorale naţionaliste, deoarece se simte nesigur, costurile fiind slăbirea Rusiei pe termen lung. Spre exemplu, în 2014, Vladimir Putin a anexat provincia ucraineană Crimeea şi a invadat estul Ucrainei cu militari ruşi având uniforme neinscripţionate, cu scopul creşterii pe termen scurt a popularităţii în rândul electoratului rus, dar efectele au fost sancţiuni economice pe termen lung impuse de Occident care afectează creşterea economică a Rusiei", argumentează editorialistul NYT.

În anul 2015, pentru a demonstra că Rusia încă era o superputere - un alt cub de zahăr pentru electorat, Putin a trimis consilieri militari, avioane ale Forţelor Aeriene, membri ai forţelor speciale şi sisteme antiaeriene în Siria, pentru a opri înlăturarea de la putere a aliatului Rusiei din timpul Războiului Rece, preşedintele sirian Bashar al-Assad. Cu susţinerea lui Putin şi a Iranului, Bashar al-Assad s-a menţinut la putere, dar acum Putin este blocat în Siria şi nu poate ieşi, pentru a evita înlăturarea lui Bashar al-Assad, situaţie în care Putin ar părea naiv. Cel mai recent schimb de carne contra cuburi de zahăr este aparenta ordonare a atacului neurotoxic din orăşelul britanic Salisbury, vizându-l pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica lui. Reacţia Occidentului a fost ceea ce premierul britanic, Theresa May, a catalogat drept cea mai vastă expulzare colectivă de presupuşi agenţi ruşi, peste 100, de către peste 20 de ţări. "Programat ori întâmplător, atacul chimic şi riposta Occidentului l-au ajutat pe Vladimir Putin în cel mai recent scrutin prezidenţial falsificat (...). Dar, de a doua zi, Rusia lui Putin este mai izolată ca niciodată. În plus, asociaţii lui Putin şi alţi oligarhi ruşi - care pratică jocul producerii masive de bani murdari în Rusia şi transferării lor la Londra, unde sunt supuşi proceselor de spălare pentru a fi păstraţi în siguranţă - sunt de acum înainte mai verificaţi ca niciodată de autorităţile britanice", subliniază editorialistul Thomas L. Friedman, notând că liderul de la Kremlin luptă şi împotriva naturii, mizând pe exploatarea la infinit a resurselor de petrol şi gaze în pofida încălzirii climei. "Luptă şi împotriva firii umane, sperând că tinerii ruşi nu vor vrea să fie liberi pentru atingerea potenţialului deplin, fără a se limita la amintiri de măreţie istorică îndulcite", precizează editorialistul NYT.

"Problemele lui Vladimir Putin nu sunt un prilej de celebrare. Eu am fost împotriva extinderii NATO; am vrut o Rusie integrată în familia democraţiilor europene. O Rusie slăbită, izolată şi umilită este un animal periculos. Pentru a prospera pe termen lung, Rusia are nevoie de o resetare, iar aceasta poate veni doar din interior, însă Vladimir Putin nu va apăsa butonul", consideră editorialistul NYT.

"În lipsa reformelor, există puţine motive de optimism privind tendinţele de creştere economică în Rusia, ţinând cont de profilul demografic sărac, de instituţiile slabe şi de eşecul grav în diversificarea economiei în pofida unei populaţii extrem de talentate şi creative. Dacă lumea va continua să se îndrepte spre un viitor în care poluarea să scadă, Rusia se va confrunta cu inevitabila alegere: fie va lansa reforme politice şi economice, fie riscă să fie marginalizată în continuare, cu ori fără sancţiuni occidentale", argumenta Kenneth Rogoff, economist la Universitatea Harvard, într-un articol publicat în cotidianul The Guardian anul trecut.