Analiştii americani îndeamnă Ucraina să-şi menţină poziţia în privinţa conflictului transnistrean
„Este în interesul Ucrainei să menţină o poziţie deschisă asupra statu-quo-ului”, a declarat, marţi, un expert în politică şi istorie pentru Europa de Sud-Est, doctorul Srdja Trifkovici, într-o conferinţă de presă. În opinia sa, Ucraina ar trebui să încurajeze poziţia Republicii Moldova, care caută echidistanţa atât faţă de Rusia, cât şi de Occident.
În schimb, directorul Institutului American din Ucraina, Anthony Salvia, a declarat că cea mai bună opţiune pentru rezolvarea conflictului ar fi îndepărtarea lui Igor Smirnov din poziţia de lider al Transnistriei. „Cea mai bună cale de soluţionare a acestei situaţii ar fi înlocuirea lui Igor Smirnov ca lider al Transnistriei. El a adus ţara, pe care a condus-o de 20 de ani, într-o fundătură”, a subliniat Salvia.
Experţii sunt de acord că Ucraina ar trebui să fie activă în sfera diplomatică, în cadrul oricărei forme a unui efort multilateral de rezolvare a statutului Transnistriei.
Potrivit unor informaţii anterioare, negocierile formale pentru soluţionarea conflictului din Transnistria, în formatul 5+2, ar urma să fie reluate în iunie. „Vrem să ajungem la un acord cu toate părţile, în cadrul unei întâlniri, la Moscova, la 21 iunie, în vederea reluării oficiale a unei soluţionări politice” a conflictului, declara, la începutul acestei luni, la Odesa, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.