ANALIZĂ - Alegerile legislative din Germania: Bilanţ contestat, la finalul a patru ani de guvernare Merkel 2

În opinia unor analişti, bilanţul celui de al doilea mandat al lui Merkel este contrastant. Aflată la conducerea unei coaliţii cu liberalii - după ce a guvernat din 2005 şi până în 2009 cu social-democraţii -, ea a dus la bun sfârşit câteva proiecte mari. Însă nu şi-a respectat anumite promisiuni, iar indicatorii economici măgulitori ai ţării pot fi atribuiţi în parte reformelor dureroase întreprinse de către predecesorul său social-democrat Gerhard Schröder, apreciază ei.

Cunoscută pentru prudenţa şi căutarea permanentă a consensului, dar criticată pentru lipsa de viziune, cancelarul a condus "o politică pragmatică a paşilor mici, fără mari convingeri ideologice", consideră Nils Diederich, un politolog de la Universitatea Liberă Berlin.

Cea mai bună ilustrare a acestui lucru este modul în care a gestionat criza euro.

Angela Merkel este preferată în tabăra sa din cauză că a ştiut să navigheze, de patru ani, între apărarea intereselor contribuabilului german şi salvarea proiectului european, impunându-şi doctrina "reforme structurale în schimbul solidarităţii faţă de ţările aflate în criză".

Uneori detestată în sudul Europei sau considerată drept o europeană mai puţin entuziastă, ea a făcut ceea ce a considerat necesar pentru salvarea euro, chiar dacă în mod tardiv.

Din punct de vedere economic, Germania s-a prezentat mult mai bine ca cei mai mulţi dintre vecinii săi în cursul crizei, cu o rată a şomajului scăzută (6,8% în august, cel mai mic nivel atins din 1990 încoace). Însă unii analişti consideră că Merkel culege fructul reformelor lansate în 2003 de cancelarul Schröder, care au flexibilizat piaţa muncii.

Însă aceste măsuri sunt criticate, totodată, pentru că au favorizat ascensiunea unor locuri de muncă precare şi prost plătite, într-o ţară în care nu este prevăzut un salariu minim.

Guvernul Merkel a redus puternic deficitul bugetar, care va fi în 2014 "cel mai mic din ultimii 40 de ani", lucru pe care îl atribuie "disciplinei asupra cheltuielilor" pe care a impus-o.

Dar, în mod paradoxal, Germania a beneficiat, de asemenea, de pe urma crizei euro. Mulţumită statutului de ţară sigură din punct de vedere financiar, ea a putut să se îndatoreze cu un cost mai mic, profitând de neîncrederea faţă de unii dintre partenerii săi europeni.

Marea reformă fiscală, promisă de consevatori şi liberali în contractul lor de coaliţie din 2009 şi menită să simplifice unul dintre sistemele cele mai complexe din lume, nu s-a produs. Merkel a renunţat "de teama de a se atinge de nişele fiscale", potrivit politologului Jürgen Falter de la Universitatea Mainz.

Politica energetică a lui Merkel este simptomatică pentru pragmatismul său, subliniază Diederich.

Conservatorii şi liberalii s-au înţeles să prelungească termenele de funcţionare ale centralelor nucleare pe care Verzii şi social-democraţii au prevăzut să le închidă până în 2020.

Însă după catastrofa de la Fukushima, în 2011, Merkel s-a răzgândit şi a anunţat o renunţare la energia nucleară la orizontul lui 2022. Ţara vrea de acum să-şi asigure 80% din producţia de energie electrică prin resurse regenerabile până în 2050, să îşi scadă în mod sensibil consumul de energie şi emisiile de dioxid de carbon (CO2).

"Tranziţia energetică" ridică, totuşi, numeroase provocări, ca cea a preţului electricităţii, care a crescut puternic pentru gospodării şi care este considerat o ameninţare de către industria germană.

Merkel şi-a respectat promisiunile privind politica familială. Ea a creat suficiente locuri în creşe, pentru a răspunde nevoilor părinţilor. A introdus, de asemenea, o alocaţie pentru familiile care îşi ţin acasă copiii cu vârsta sub trei ani. Însă această politică favorabilă familiei a eşuat, pentru moment, să relanseze una dintre cele mai slabe natalităţi din lume.

Germania este ameninţată în continuare de îmbătrânirea populaţiei, "cea mai mare provocare a sa în următorii 10 sau 20 de ani", potrivit cancelarului, care a multiplicat colocviile şi dezbaterile pe această temă.

Însă Merkel a amânat reforme profunde şi dificile, ca cea a pensionării, împotriva sărăciei bătrânilor sau în domeniul îngrijirii persoanelor dependente.

Guvernul Merkel 2 a întreprins, de asemenea, cea mai radicală reformă a armatei germane de la crearea sa, în urmă cu 56 de ani, renunţând la serviciul militar obligatoriu în 2011, cu scopul de a reduce efectivele, asigurând totodată că reforma va face armata mai aptă pentru misiuni internaţionale.