ANALIZĂ: Barack Obama, în căutarea unui nou impuls după cei şase ani petrecuţi la putere

În timp ce toate privirile se îndreaptă deja către alegerile din 2016, prin care va fi desemnat succesorul său, preşedintele american, care nu-şi ascunde lipsa de apetit faţă de negocierile politice de la Washington, se află într-o poziţie inconfortabilă.

Barack Obama nu este, nici pe departe, primul preşedinte nevoit ca după alegeri de la jumătate de mandat să coabiteze cu un Congres aflat în întregime pe mâna taberei adverse. Dwight Eisenhower, Ronald Reagan, Bill Clinton sau George W. Bush au avut aceeaşi neşansă în ultimii ani în care s-au aflat la putere.

"Avem datoria să lucrăm împreună atunci când ne putem pune de acord", a dat asigurări marţi seara republicanul Mitch McConnell, viitorul lider al majorităţii din Senat, adăugând că nu vrea să se angajeze într-un "conflict perpetuu" cu democraţii.

John Boehner, liderul republican al majorităţii din Camera Reprezentanţilor, l-a îndemnat pe de altă parte pe Obama "să-şi înceapă ultimii doi ani de preşedinţie luând decizii bipartizane", avertizând, într-un comunicat pe un ton ofensiv, împotriva oricărui "contraatac" din partea sa.

Însă punctele de acord se anunţă deja limitate.

"Va fi aproape imposibil să se construiască orice între Casa Albă şi Congres în următorii doi ani", apreciază istoricul Douglas Brinkley de la Rice University (Houston, Texas).

Cu toate acestea, subliniază el, acest nou echilibru de forţe nu va fi în mod necesar sinonim cu inacţiunea pentru Barack Obama, care ar putea să-şi folosească într-un mod mult mai larg puterea executivă şi să acţioneze prin decrete.

"Preşedinţii sunt în mod tradiţional mai timizi în utilizarea acestei puteri în primul lor mandat, în primii şase ani chiar, pentru că ei speră întotdeauna să ajungă la un acord cu cei de la Capitol Hill", precizează el. "Într-un fel, va fi eliberat", adaugă istoricul.

Un dosar emblematic şi sensibil prin excelenţă, imigraţia ar putea să scoată rapid la lumină tensiunile dintre Casa Albă şi membrii Camerei şi Senatului.

- Un sfert de preşedinţie

Obama a anunţat că va acţiona până la sfârşitul anului, apreciind că nu mai poate "sta pe loc jucându-se cu degetele şi aşteptând ca Congresul să se mişte". Un decret prezidenţial ar putea oferi un răgaz unei părţi a celor 11 milioane de imigranţi clandestini, unii instalaţi de mult timp în Statele Unite, care trăiesc cu frica expulzării.

Susţinătorii săi, care sunt iritaţi după primul raport, dar şi adversarii săi, care consideră inacceptabilă scurtcircuitarea Congresului în privinţa unui subiect social atât de important, aşteaptă să vadă ce face.

Fără să se întoarcă spre Congres, ultimii doi ani la putere ar urma să-i permită să-şi consolideze principala achiziţie legislativă, Obamacare, reforma sistemului de sănătate care vizează să ofere o asigurare pe caz de boală milioanelor de americani care nu deţin una.

Pe frontul politicii externe, două crize majore cu final incert - conflictul armat din estul Ucrainei, alimentat de către rebelii proruşi, şi înaintarea în Irak şi Siria a jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) - ar putea să acapareze perioada de până la sfârşitul mandatului.

Însă el mai poate spera încă la rezultate concrete în alte trei dosare majore, înainte să cedeze locul în Biroul Oval, şi anume un acord în dosarul nuclear iranian (cu o dată-limită la 24 noiembrie), un acord de liber-schimb transpacific (TTP) din care fac parte 12 ţări (mmai puţin China) şi un acord privind încălzirea globală la sfârşitul lui 2015, la Paris.

În fiecare caz în parte preşedintele va fi nevoit să navigheze într-o direcţie apropiată de cea a Congresului. Dar ar putea fi tentat, pe alocuri, să eludeze, ceea ce provoacă deja furia unor republicani.

Astfel, în privinţa modificărilor climatice, un eventual tratat este necesar să fie ratificat de către două treimi dintre senatori - o ipoteză de neconceput în contextul actual -, dar altă formulă juridică ar putea să permită administraţiei Obama să evite acest obstacol.

Indiferent că este vorba despre politica internă ori despre scena internaţională, Douglas Brinkley avertizează că este prea devreme pentru tentaţia de a face un bilanţ, într-un sens sau celălalt.

"Mai are încă doi ani întregi pentru a-şi impune amprenta. Mai are un sfert din preşedinţie în faţa lui", subliniază istoricul.