- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ: De unde are gruparea Stat Islamic armament - FOTO
Gruparea Stat Islamic a fost catalogată recent ca fiind cea mai periculoasă din lume, cu o ascensiune rapidă în ultima perioadă, bazându-se pe un număr ridicat de adepţi în toată lumea, dar şi pe numeroase resurse materiale şi financiare.
De unde are gruparea STAT ISLMAMIC armament şi de ce este aproape IMPOSIBIL de oprit
Site-ul bussinesinsider.com relatează că, potrivit ultimelor estimări, în jur de 100.000 de oameni ar face parte din această organizaţie teroristă şi încearcă să răspundă la întrebarea cum a reuşit un grup abia cunoscut în urmă cu câţiva ani să ocupe teritorii vaste din Irak si Siria şi să organizeze mai multe atacuri teroriste în lume.
Potrivit sursei citate, succesul organizării celei mai mari grupări teroriste din lume începe cu destrămarea fostei Uniuni Sovietice şi are la bază cultura Orientului Mijlociu şi succesul unor grupări în zonele de război.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Este cunoscut faptul că în Orientul Mijlociu se află foarte multe arme. Unele estimări arată că doar în 2015, în statele arabe a fost comercializat armament în valoare de 18 miliarde de dolari, lucru deloc surprinzător dacă ţinem cont de faptul că în state precum Yemen sau Irak civilii au acces necondiţionat la arme de luptă, iar pistoalele sau mitralierele sunt lăsate moştenire urmaşilor sau vândute la piaţă.
Toate aceste condiţii au fost favorizate în special de achiziţiile Irakului din timpul războiului cu Iran din anii ’80, când statul din Orientul Mijlociu a devenit cel mai mare cumpărător de armament din zonă.
Prăbuşirea sistemului sovietic din 1991 a făcut ca pe piaţa neagră să apară o avalanşă de arme, de la AK-47 la rachete şi chiar componente nucleare.
La scurt timp după ce Statele Unite au invadat Irakul, în martie 2003, atât guvernul cât şi armata statului din Orient s-au destrămat, lăsând în urmă uniforme şi armament, preluate rapid de civilii care au contribuit la haosul zilelor noastre.
Pe măsură ce SUA înainta către Bagdad, insurgenţii luau cu asalt fabricile de armament, cum a fost cazul unei locaţii ce se ocupa cu producerea de arme, ce a fost prădată de 40.000 de tone de muniţie.
Pe lângă toţi aceşti factori, ce au contribuit la aprovizionarea masivă cu armament a ceea ce avea să devină organizaţia Stat Islamic, au existat şi alte forţe ce au contribuit la stocul de muniţie al insurgenţilor, cum este cazul Iranului, care, potrivit bussinesinsider.com, ar fi oferit training combatanţilor despre cum să pună la punct bombe care să distrugă vehiculele americanilor.
În scurt timp, ISIS a devenit recunoscută pentru bombele puternice amplasate pe autovehicule, foarte ieftine, uşor de produs şi cu un impact major.
Gruparea Stat Islamic deţine controlul asupra aproximativ unei treimi din suprafaţa Siriei. Anul trecut, aceasta a preluat controlul asupra uneia dintre provinciile siriene - Rakka (nord-est) - la frontiera cu Irakul. Capitala provinciei, oraşul Rakka, a fost proclamată sediul "califatului" SI, care se întinde de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak.
Gruparea este puternic prezentă în provincia vecină, Deir ez-Zor.
Ambele provincii sunt bogate în petrol şi constituie bastionul SI în Siria, cu acces la frontieră.
Gruparea, din care fac parte sute de luptători arabi şi occidentali, este prezentă de asemenea în provincia Alep (nord), unde a luptat cu grupări rebele.
Ea şi-a stabilit şi o prezenţă strategică în provinca Homs (centru), unde a preluat controlul asupra oraşului antic Palmira în mai, iar de curând asupra oraşului-cheie Qaryatan, care-i oferă posibilitatea să înainteze către Damasc, Homs şi alte oraşe importante.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO