ANALIZĂ: Dezamăgirea a înlocuit euforia "primăverii arabe" în Tunisia, Egipt şi Libia

La Sidi Bouzid, un oraş din zona central-vestică a Tunisiei unde un tânăr vânzător ambulant, Mohamed Bouazizi, şi-a dat foc la 17 decembrie 2010 într-un gest de disperare care a declanşat revolta tunisiană, pregătirile în vederea comemorării a doi ani de la eveniment au avut loc pe fundalul unor disensiuni şi polemici.

O parte a Comitetului de organizare a evenimentului a demisionat, denunţând o "acaparare" de către islamiştii din cadrul mişcării Ennahda (la putere) a acestei manifestaţii, iar opoziţia a profitat de acest lucru pentru a protesta faţă de Guvern, incapabil, în opinia sa, să redreseze ţara.

Locuitorii acestui oraş rebel consideră, aproape în unanimitate, că nu s-a schimbat nimic faţă de 2010, în special în ceea ce priveşte şomajul, care continuă să facă ravagii.

"Despre ce revoluţie vorbiţi? Aici nu s-a schimbat nimic", se revoltă Ezzedine Nasri care, ca şi Mohamed Buazizi, este un vânzător ambulant, a cărui soţie, deşi are o diplomă universitară, nu îşi poate găsi de lucru încă din 2002.

Tunisia tocmai a evitat o grevă generală, la apelul sindicatului majoritar Uniunea Generală Tunisiană a Muncii (UGTT), care vrea să protesteze faţă de un atac al membrilor unor miliţii apropiate Ennahda.

Un compromis de ultimă oră cu Guvernul a permis anularea grevei fără să se reuşească o disipare a sentimentului care prevalează în tabăra laică asupra intenţiilor Ennahda de a islamiza, cu forţa dacă este necesar, întreaga ţară.

Atacul împotriva UGTT face parte dintr-un "plan revanşard al lui Rached Ghannouchi (liderul Ennahda) şi a susţinătorilor salafişti împotriva oricărei instituţii tunisiene care a contribuit la construirea Tunisiei moderniste şi raţionale", scrie un activist din tabăra laică, Omar S'habou, pentru cotidianul Le Maghreb.

În decurs de un an, Guvernul care a câştigat la alegerile din octombrie 2011 nu reuşeşte să redreseze economia. În plus, este acuzat că le-a permis salafiştilor, care multiplică scandalurile, să atace violent ambasada Statelor Unite, la 14 septembrie.

Adunarea Constituantă nu a avansat prea mult în elaborarea unei noi Constituţii, iar lucrările sale sunt marcate de numeroase polemici între islamişti şi laici. Alegerile prevăzute în 2013 riscă să fie amânate din această cauză, sporind incertitudinile.

Egiptul nu a fost niciodată atât de divizat, în urma unei tentative a preşedintelui islamist Mohamed Morsi de a-şi însuşi toate puterile.

Sub presiune, el a renunţat la aceste prerogative, dar a menţinut un referendum asupra unei Constituţii redactate de către islamişti.

Sângele a curs din nou în Egipt, în timpul unor proteste violente împotriva deciziei plarezidenţiale, agravând tensiunile în ţară.

Ca urmare, cererea unui ajutor în valoare de 4,8 miliarde de dolari, pe care Egiptul a adresat-o FMI, este blocată din cauza tulburărilor politice din ţară.

În Libia, autorităţile au reuşit să organizeze alegeri generale, în iulie, şi să restabilească producţia de petrol, dar insecuritatea şi ameninţările extremiste nu au dispărut.

Cele opt luni de conflict armat, încheiat cu îndepărtarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi, a lăsat urme, constând într-o proliferare a miliţiilor armate, a traficului de armament şi apariţia unor ameninţări teroriste, ilustrate de atacul de la 11 septembrie care s-a soldat cu moartea a patru americani, inclusiv ambasadorul Christopher Stevens.